36518Update: 21.02.2018

Emoțiile examenului de admitere trecuseră. Purtam în suflet cu mândrie satisfacția atingerii obiectivului propus. Al obiectivului ei! Și-l stabilise singură și își construise fiecare pas cu atâta muncă, cu atâta inteligență și responsabilitate. A intrat acolo unde și-a dorit, unde a visat în fiecare secundă a clasei a VIII-a, la clasa de “mate-info bilingv” de la Colegiul Național Sfântul Sava. Ne bucuram relaxați de ultima parte a verii și, de multe ori, în conversațiile noastre ne întorceam cu gândul către Școala 195, școală pe care o absolvise cu puțin timp în urmă. Într-un astfel de moment am întrebat-o pe Karla: “Acum, privind în urmă, după cei opt ani petrecuți la 195, când tu cunoști majoritatea profesorilor și învățătorilor, le cunoști stilul de lucru, cerințele, așteptările, efortul pe care vor și pot să îl depună în munca cu proprii elevi, știința și metodele, pe cine ai vrea să ai învățătoare dacă ai fi iar la început de școală?”. Răspunsul Karlei a fost rapid și categoric: “Tot pe Doamna Alina Dințică!”


Cel.ro

Am ales să o înscriem pe K. la Școala 195 pentru că din informațiile culese  era cea mai cotată din sectorul 3 și una dintre cele mai importante din București. Nu a fost un simplu moft, ca dovadă parcursul și rezultatele ei, rezultate ce s-au verificat în concursurile școlare (Olimpiade), inclusiv în cel mai important examen, examenul de la finalul perioadei gimnaziale, cel de admitere la liceu. Aici am găsit un nucleu de cadre didactice dedicate, bine pregătite și, foarte important, cadre didactice ce își iubesc meseria. Dacă elevul vine de acasă cu un background “sănătos”, dacă părinții îi sunt alături, îl sprijină, îl încurajează, îi sunt un real model comportamental, atunci, dincolo de problemele societății și ale sistemului, o astfel de Școală precum 195 este un loc propice de dezvoltare.

Am scris primul articol dedicat Școlii 195 cu aproape doi ani în urmă. La vremea respectivă nu mi-am închipuit că va fi un articol atât de citit. Am revenit cu articole despre școală pentru că interesul manifestat a fost constant. Cele mai multe întrebări care s-au pus în comentariile acestor articole au fost legate de Doamnele Învățătoare. “Cine preia clasa zero la toamnă?”, “Ce învățătoare ne recomandați?”. Experiența noastră de părinți ce au trecut deja prin ciclul primar se limitează doar la Doamna Alina Dințică, o experiență norocoasă (pur și simplu am fost repartizați la clasa dânsei) și extrem de fericită. Am promis că voi reveni cu un articol legat de Doamnele Învățătoare, în sensul în care voi menționa: “Nume, clasa, anul când preia clasa zero”, fără alte comentarii deoarece, după cum scriam mai sus, singura experiență completă de părinte-învățător o avem cu Doamna Dințică, restul nu ar fi decât niște recomandări și… atât!

Update: 21.02.2018

Vă invit să treceți în revistă lista Doamnelor Învățătoare de la Școala Gimnazială nr. 195 (Hamburg):

 

Clasa a IV-a
Nr. Titulatura & Nume Clasa Anul când preia clasa zero
1. Profesor pentru învățământ primar Laslo Iulia a IV-a A 2018
2. Profesor pentru învățământ primar Dumitru Carmen a IV-a B 2018
3. Profesor pentru învățământ primar Ioniță Denisa a IV-a C 2018
4. Profesor pentru învățământ primar Bădescu Angelica a IV-a D 2018
5. Profesor pentru învățământ primar Popa Ana Maria a IV-a E 2018
6. Institutor Babeti Claudia a IV-a F 2018
7. Profesor pentru învățământ primar Littera Alina a IV-a G 2018
8. Profesor pentru învățământ primar Gurău Ioana a IV-a H 2018

 

Clasa a III-a
Nr. Titulatura & Nume Clasa Anul când preia clasa zero
1. Învățător Frujină Aida a III-a A 2019
2. Profesor pentru învățământ primar Timofte Emilia a III-a B 2019
3. Profesor pentru învățământ primar Constantin Cristina a III-a C 2019
4. Profesor pentru învățământ primar Stroia Ionela a III-a D 2019
5. Profesor pentru învățământ primar Ivan Florentina a III-a E 2019
6. Profesor pentru învățământ primar Dilea Stela a III-a F 2019
7. Profesor pentru învățământ primar Pop Gabriela a III-a G 2019
8. Profesor pentru învățământ primar Barbu Adriana a III-a H 2019
9. Profesor pentru învățământ primar Crețu Mirela a III-a I 2019
10. Profesor pentru învățământ primar Iosifescu Cătălina a III-a J 2019

 

Clasa a II-a
Nr. Titulatura & Nume Clasa Anul când preia clasa zero
1. Profesor pentru învățământ primar Dințică Alina a II-a A 2020
2. Profesor pentru învățământ primar Canepescu Mariana a II-a B 2020
3. Profesor pentru învățământ primar Mihai Florica a II-a C 2020
4. Învățător Moise Mirela a II-a D 2020
5. Profesor pentru învățământ primar Ganea Cătălina a II-a E 2020
6. Învățător Cucui Nicoleta a II-a F 2020
7. Profesor pentru învățământ primar Simion Claudia a II-a G 2020
8. Profesor pentru învățământ primar Chiru Claudia a II-a H 2020
9. Învățător Rădiță Claudia a II-a I 2020
10. Profesor pentru învățământ primar Chivu Andreea a II-a J 2020
11. Profesor pentru învățământ primar Alexandru Grațiela a II-a K 2020
12. Învățător Lăcătuș Marilena a II-a L 2020
13. Profesor pentru învățământ primar Covrig Irina a II-a M 2020
14. Învățător Alexe Monica a II-a N 2020
15. Profesor pentru învățământ primar Șmuleac Gabriela Iuliana a II-a O 2020

 

Clasa a I-a – informații incomplete!
Nr. Titulatura & Nume Clasa Anul când preia clasa zero
1. Învăţător Cumpănașu Elena a I-a A 2021
2. Învăţător Panaitescu Maria a I-a B 2021
3. Învăţător Ștefănescu Iuliana a I-a C 2021
4. Învăţător Mihăilescu Bobocea Georgeta a I-a D 2021
5. Învăţător Moldovanu Mariana Liliana a I-a E 2021
6. Profesor pentru învățământ primar Nae Sanda a I-a F 2021

 

Clasa pregătitoare
Nr. Titulatura & Nume Clasa Anul când preia clasa zero
1. Profesor pentru învățământ primar Barac Mariana preg. A 2022
2. Profesor pentru învățământ primar Sincu Ileana preg. B 2022
3. Profesor pentru învățământ primar Crăciun Diana preg. C 2022
4. Profesor pentru învățământ primar Barbu Sorina preg. D 2022
5. Profesor pentru învățământ primar Curea Cristina preg. E 2022
6. Profesor pentru învățământ primar Pantazi Elena preg. F 2022
7. Profesor pentru învățământ primar Coșcodan Mihaela preg. G 2022
8. Profesor pentru învățământ primar Băicuș Mihaela preg. H 2022
9. Învățător Roșu Alexandra preg. I 2022
10. Învățător Bakalova Andreea preg. J 2022
11. Învățător Stanciu Georgeta preg. K 2022

 

Update: 21.02.2018 – Este destul de greu de obținut informații obiective despre calitatea cadrelor didactice din școală. În acest context, dincolo de norocul de a avea de la înscriere un grup bun de copii, dincolo de efortul părinților în studiul individual sau în susținerea meditațiilor, cred că un reper bun în evaluarea învățătoarelor este rezultatul clasei la Concursul de Matematică Comper (Ediția 2017-2018 Etapa I):

 

Concursul de Matematică Comper Ediția 2017-2018 Etapa I
Nume învățătoare Clasa Nr. copii 100pct Nr. copii 95pct Nr. copii 90pct
Literra Alina a IV-a 4 2 2
Gurău Ioana a IV-a 2 4 0
Bădescu Angelica a IV-a 18 4 3
Ioniță Denisa a IV-a 6 8 5
Popa Ana Maria a IV-a 21 6 4
Barbu Adriana a III-a 0 3 2
Constantin Cristina a III-a 3 4 2
Crețu Mirela a III-a 2 3 2
Dilea Stela a III-a 15 8 2
Frujină Aida a III-a 15 11 2
Iosifescu Cătălina a III-a 7 1 3
Ivan Florentina a III-a 2 2 3
Pop Gabriela a III-a 2 5 3
Stroia Ionela a III-a 0 0 3
Timofte Emilia a III-a 11 8 4
Alexandru Grațiela a II-a 5 0 1
Alexe Monica a II-a 11 5 3
Dințică Alina a II-a 12 4 7
Canepescu Mariana a II-a 17 1 6
Chiru Claudia a II-a 6 2 4
Chivu Andreea a II-a 0 0 1
Covrig Irina a II-a 10 3 11
Cucui Nicoleta a II-a 6 0 4
Ganea Cătălina a II-a 4 6 4
Mihai Florica a II-a 9 6 9
Moise Mirela a II-a 1 3 3
Rădița Claudia a II-a 5 2 1
Smuleac Gabriela a II-a 5 4 2
Magherca Mirabela a I-a 5 6 3
Popescu Emilia a I-a 0 0 7
Vidan Ionela a I-a 10 7 6
Barac Mariana preg 24 0 8
Coșcodan Mihaela preg 23 0 6
Crăciun Diana preg 28 0 3
Curea Cristina preg 19 0 9
Moldovanu Mariana preg 6 5 4
Pantazi Elena preg 23 2 1
Roșu Alexandra preg 13 0 8
Sincu Ileana preg 28 0 7

 

De remarcat această “nebunie” a părinților de a înscrie copiii la concursuri școlare chiar de la clasa pregătitoare. Din păcate, într-un sistem bolnav ca al nostru, concursul școlar este de departe cel mai bun reper pentru nivelul la care a ajuns elevul. Notarea la clasă are un nivel de subiectivism extrem de mare!!!

După cum observați din tabele, numărul de clase a crescut “spectaculos” în ultimii cinci ani, ajungând de la șase clase în 2011 până la cincisprezece în acest an. O cifră de școlarizare care exprimă foarte clar opțiunea celor din sectorul 3 pentru această școală. O opțiune care este determinată strict de performanțele școlare. Această selecție indirectă care se produce prin opțiunea părinților pentru Școala 195 va face ca ecartul să crească față de celelalte școli din sector. Pe termen lung însă administrația școlii va trebui să dea dovada de multă pricepere și să știe cum să gestioneze acest aflux de elevi, prin “achiziția” de cadre didactice valoroase și competente, altfel nivelul de educație va scădea semnificativ. În condițiile date, în care Inspectoratul Școlar nu dorește să limiteze în vreun fel această migrare către Școala 195, este de preferat ca la trecerea în clasa a V-a să se facă o selecție, prin crearea unor clase speciale, pe bază de examen după modelul liceelor cu clase gimnaziale, astfel că cei interesați de carte să poată lucra în cele mai bune condiții. Din experiența proprie, vă pot spune că doar 20-25% din elevi mai tratează serios școala după clasa a V-a, restul sunt o masă mare ce are ca scop doar socializarea și deranjarea orelor!

Proiecte noi aprobate în Consiliul de Administrație pentru anul școlar 2015-2016: a fost creat un laborator de IT cu 36 de calculatoare noi, construirea unei noi săli de sport cu bazin de înot, teren de baschet și fotbal (un complex supraetajat).

 

Hamburg5

 


Articole despre Şcoala “Hamburg” (195):


42 Comments

  1. Este evident că şi voi părinţii şi K. aţi fost foarte mulţumiţi de această şcoală!

    • Este evident că noi, școala și K. am format o echipă! Salutări, Radu!

    • Mulțumim frumos, Adi! Sărbători Fericite! Nu garantez că îi voi transmite mesajul și Doamnei Dințică, dar poate într-o zi îl va citi singură și se va bucura. 🙂

      • Multumesc pentru lista cu profesorii claselor 1-4 . As putea , te rog, sa-ti cer cateva informatii , in privat?
        Multumesc !!

        • Buna ziua. Am o fetita care va merge la scoala incepand cu anul viitor. Se poate, va rog, sa va solicit cateva informatii in privat? Multumesc mult.

  2. Va multumim pentru postare. Am asteptat cu interes aceasta lista pentru ca, evident, am si eu un baietel care urmeaza sa mearga la scoala.
    Vreau sa va felicit pe dumneavoastra si in primul rand pe Karla pentru seriozitatea de care da dovada in continuare la renumitul Colegiu National Sfantul Sava.
    Astfel, a trecut de faza pe scoala la Olimpiada de biologie precum si la cea de limba si literatura Romana, unde a obtinut cel mai mare punctaj pe colegiu. Iar compania a fost mai mult decat selecta.
    Va felicit din nou si sunt convins ca sunteti niste parinti fericiti.

    • Salut,

      Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase. V-am “căutat” prin comentariile din articolele despre Școala 195, nu mai știam în ce context ați mai comentat pe blog. Deci, sunteți pe undeva prin preajma noastră oarecum altfel de unde ați ști de rezultatele Karlei la Olimpiadele Școlare? Hm!
      Apropos, dacă tot ați pomenit de Olimpiade și mi-ați ridicat mingea la fileu, în acest week-end s-a calificat la faza pe București a Olimpiadei de Lb. Română! 🙂
      Într-adevăr, suntem părinți foarte norocoși și foarte mândri! Vă doresc ca băiețelul să vă aducă aceleași satisfacții și dvs.

      • Salut,

        Da, va multumesc de urare, si eu sper sa am astfel de satisfactii, pe care presupun ca le doresc toti parintii.
        Felicitari si succes pe mai departe la Olimpiade. Acum, avand in vedere “polivalenta” aptitudinilor Karlei (clasa de mate-informatica intensiv engleza, aplecare catre biologie, limba Romana la superlativ, etc), va avea in fata o paleta foarte larga de optiuni.
        Sunt, din intamplare, o parte din zi in preajma Karlei.
        Daca doriti va pot da detalii in privat.
        Toate cele bune tuturor!

  3. Buna seara,
    Multumesc pentru lista profesorilor care indruma clasele primare !
    Cati copii sunt in clasa la clasele 1 ? As dori sa transfer fetita. Va intreb si daca se dau teme acasa ? Noi suntem la o scoala unde temele tind spre 0 si nu sunt deloc multumita. Lucram acasa suplimentar ,dar mi se pare normal ca temele sa fie date de cadrul didactic.
    Va rog sa-mi dati un sfat!
    Multumesc foarte mult pentru raspuns,
    O seara frumoasa !

    • Buna ziua,

      Nu pot sa va dau o cifra exacta a copiilor din clasele a I-a, considerati ca cifra se invarte intre 28-33. Sunt multi oricum!
      Se lucreaza la after school intre 12.00-14.00 si, in plus, se da suplimentar si pentru acasa. In cele doua ore de after nu se pot acoperi toate temele, mai ales ca inca sunt foarte mici ca varsta si ritmul de rezolvare este in consecinta. Pe de alta parte, cerintele sunt tot mai mari, se lucreaza din ce in ce mai mult, si daca nu lucrati in acest ritm ridicat cu timpul veti ramane in urma.
      Daca nu gasiti in scoala dvs. un cadru didactic foarte bun (in general la clasele 0-IV se mai gasesc invatatori foarte buni prin scolile de cartier, problema apare la clasele V-VIII), atunci ar fi bine sa va mutati din scoala. Scoala 195 este o optiune serioasa.
      Bafta!

      • Multumesc pentru raspuns !
        😒 va rog daca imi puteti trimite un semn , sa vorbim in privat ,v-as fi recunoscatoare .
        Multumesc mult !

        • Cercel Oana Reply

          se poate sa mi dati un semn , vreau niste pareri despre scoala respectiv invatatoare . Multumesc

      • Buna ziua, tardiv mesajul meu dar…deci la scoala 195 pe langa munca din cele 4 ore de scoala + cele 2 ore la after se mai dau teme in plus care se termina dupa ora 14:00 acasa? Si e de mirare ca din clasa a V a copiii se preocupa doar in proportie de 20-25% de scoala?

        Oare nu tocmai ritmul asta mult prea draconic pentru varstele lor fragede, ii determina sa urasca scoala si sa fuga cat pot si cum pot? (inclusiv prin deranjarea orelor). Saracutii…

        • Bună ziua, nu volumul de munca este problema, ci calitatea informației oferita copiilor, lipsa de oferta educationala interesanta, modul de comunicare cu elevul, lipsa proiectelor etc.

  4. Stefania Dragoman Reply

    Buna ziua,
    va scriu pentru ca mi se pare ca sunteti, vrand-nevrand, “autoritatea” in materie de scoala 195 🙂
    cam tot ce s-a putut afla despre aceasta scoala am aflat de pe blogul acesta. si sunt sigura ca v-au mai scris multi parinti cu aceeasi “fixatie” pe scoala 195.
    noi avem un baietel, Eric, pe care vrem sa-l inscriem in toamna acolo. azi am calcat prima data in scoala si am mers pe holul claselor a IV-a oprindu-ma in dreptul clasei din care razbatea cea mai placuta voce – la doamna Sanda Bar, cum am aflat ulterior.
    Ce as vrea sa va intreb, insa, ca sa n-o lungesc mult: noi nu avem mutatie si nu stiu daca sa incercam cu tot dinadinsul (gen batut la usa blocurilor de vizavi – solutie care imi cam repugna) sa ne facem sau sa riscam sa asteptam dupa distribuirea copiilor din circumscriptie? stiu ca anul trecut au acceptat pe toata lumea, dar daca anul acesta cererile vor fi uriase?
    alternativa noastra e descurajanta: scoala Mexic de la poarta 4, fabrica Faur…
    va rog, daca nu va ocupa foarte mult timp, lasati-mi un rand pe e-mail cu sfatul dvs.
    Multumesc mult,
    Stefania

    • Buna ziua,

      Sunt doar un parinte ce are o experienta de opt ani pe culoarele Scolii 195 si, in plus, a luat-o de la capat pentru inca o perioada de 9 ani. Noutatea e doar cu aceasta clasa zero! 🙂
      Voi tine cont de rugamintea dvs.

      O zi buna,
      Adrian

      • Stefania Dragoman Reply

        multumesc pentru raspunsul prompt

  5. Buna seara,

    Ca pe multi alti parinti, si pe mine ma intereseaza Scoala 195 pentru baietelul meu care va merge la toamna la clasa zero.

    Asa ca am inceput sa caut si intr-adevar, pe acest blog am gasit cele mai multe informatii utile.

    Din pacate nu suntem arondati acestei scoli, stam cat de cat aproape; intrebarea este: daca il inscriem acolo, care ar fi sansele sa ramana? Spunea cineva aici ca in anii anteriori s-au acceptat toti copiii chiar daca nu erau din zona arondata, ceea ce imi da sperante.

    Din experienta dvs. sau a altor persoane de aici, as aprecia foarte mult o opinie.

    Se poate va rog sa vorbim si in particular?

    Multumesc frumos!

    • Buna ziua,

      Daca nu aveti adresa unuia din parinte in zona arondata scolii, nu aveti nicio sansa. Nu exista locuri libere la Scoala 195, pentru ca in ultimii ani numarul cererilor de inscriere a fost de doua ori mai mare decat numarul de locuri alocat initial. Au fost acceptati toti cei care au depus cerere de inscriere si care aveau adresa in zona de circumscriptie, insemnand cei cu domiciuliul clasic in zona scolii + cei cu mutatie in zona mentionata.

      Multa bafta!

      Adrian

      • Buna ziua, felicitari pentru initiativa de a tine acest blog. Este foarte util. As vrea sa va intreb, pe Dvs si pe cititorii acestui blog, daca stiti si puteti impartasi opiniile Dvs. despre doamnele invatatoare care vor prelua clasa 0 din 2017 (Mariana Barac, Ileana Sincu, Diana Craciun, Sorina Barbu).

        • Si pe mine m-ar interesa cateva informatii despre doamnele invatatoare Mariana Barac, Ileana Sincu, Diana Craciun, Sorina Barbu

  6. Andreea C. Reply

    Buna, din pacate ne gasim in situatia de a o muta pe fiica noastra de la scoala unde este acum la clasa pregatitoare si am ales sa ne indreptam catre scoala 195. Procesul de transfer va fi greoi (sper ca nu imposibil!) din cauza aglomerarii si de aceea tb sa ne indreptam catre clasele mai libere. Te rugam sa ne ajuti cu o mica recomandare pt. D-nele Popescu Emilia, Vidan Cristina, Mihailescu Bobocea Georgeta, Panaitescu Maria si Stefanescu Iuliana, catre care crezi ca ar fi mai bine sa ne indreptam.
    adresa mea de email: andreea.cislariu@yahoo.com
    Multumesc mult!!!

  7. Buna ziua,

    Felicitari pentru acest blog! M-ar interesa si pe mine daca aveti informatii despre doamna Sorina Barbu.

    Multumesc!

    • Bună ziua,

      A avut cineva copilul la d-na invatatoare Barac Mariana sau d-na Sincu Ileana? Puteți sa ne spuneți câteva păreri?

      Multumesc!

  8. Aş dori ca părinţii să aibă o viziune mai puţin fanariotică…

    • Aș dori ca sistemul să fie construit pe principii sănătoase, performante! Restul se educă!

  9. Bună ziua. As dori sa va întreb ceva în privat. Legat de grupa zero. Mulțumesc frumos

  10. Buna ziua,
    Am si eu o intrebare legata de scoala 195, dar in privat daca se poate.

    Multumesc frumos.

  11. Sunt foarte utile informatiile, multumim. Are / a avut cineva copilul la d-na invatatoare Frujina? As dori sa schimb cateva impresii in privat. Multumesc mult.

  12. As dori cateva informatii suplimentare. Putem discuta separat? Multumesc

  13. „cred că un reper bun în evaluarea învățătoarelor este rezultatul clasei la Concursul de Matematică Comper” Oare? Cine supravegheaza aceste concursuri? Cati elevi din clasa participa la acest concurs? Una este sa participe 30 de elevi si alta sa participe10 elevi. Daca supravegherea este facuta de profesorul clasei, cat de corect considerati ca o sa fie notele. Profesorul respectiv ce avantaje are in urma acestui concurs? Daca inscrie pe toti elevii si ii ajuta la rezolvarea problemelor, inseamna ca este un profesor mai bun? In concluzie, nu cred ca rezultatele de la Comper sunt un criteriu despre calitatea profesorului.

    • Cine îi impiedică pe cei 30 de elevi să participe? Doar faptul că nu sunt suficient pregătiți pentru un astfel de concurs. Procentul mai mare și rezultatele mai bune sunt argumente în favoarea învățătoarei. Am scris că e un bun reper, nu singurul. Dacă scriați că o parte însemnată din rezultate este datorată aportului părinților în lucrul de acasă sau în meditații particulare, vă dădeam dreptate. Ce au de câștigat? Nimic concret. În sistemul american, de exemplu, salariul profesorului este influențat de rezultatele la teste ale elevilor. La noi doar un soi de prestigiu. Iar ipoteza că își duce clasa în corpore la concurs ca apoi să le sufle rezultatele, nu stă în picioare. Sunt convins că nu se întâmplă așa. Dacă o nebună a împins pe cineva pe linia de metrou, nu înseamnă că metroul a devenit un mijloc de transport de neutilizat.
      Mulțumesc pentru comentariu.

      • Buna ziua,
        Evident ,ma aflu pe blog deoarece doresc sa imi inscriu copilul anul acesta la scoala 195.As dori daca se poate dl.Adrian sa va cer si eu niste pareri in privat.
        Va multumesc mult si sper sa nu deranjez foarte tare deoarce am observat ca sunteti extrem de solicitat .
        As mai dori sa aflu de la parinti cu exoperienta cum este doamna “X” pentru ca am citit cateva comentarii negative.

  14. Cercel Oana Reply

    Buna ziua , a si vrea varog sa va cer niste recomandari in privat , daca se poate , va rog sa mi dati un e mail daca se poate .Multumesc

  15. Alexandra Reply

    As dori si eu datele dumneavoastra pentru informatii, in privat. Multumesc

  16. Alexandra Reply

    Buna ziua. Aveti ceva informatii despre Doamna Sanda Bar? Multumesc.

  17. Silvia Voinea Reply

    Buna ziua,
    in vacanta intersemestriala, dorim sa-l transferam pe fiul nostru la Scoala 195, cls 1, am inteles ca doar la cls C mai este un loc. Aveti idee cine este la aceasta clasa ? Imi puteti impartasi din experienta dvs cu dna Inv?
    Multumesc!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »