RSS
 

În miezul lucrurilor

16 Oct

Citit de 4227ori!

Mai sunt câteva minute şi se va da startul. Se simte o uriaşă emoţie în jur. Dar şi o energie ce dă în clocot. Am sentimentul că, dacă s-ar capta toată energia strânsă aici, am putea lansa fără probleme un satelit pe orbită. Mă copleşesc aceste ultime momente. Încep să mă întreb ce caut eu aici. Şi nu e bine! Sunt momente de slăbiciune, trebuie să le depăşesc cumva. Închid ochii şi încerc să mă concentrez. Îmi urmăresc respiraţia şi îmi simt plămânii fremătând. Gândurile îşi dau mâna cu emoţiile şi se strâng speriate în nodul din gât.

delaco_fan_branza_proof1Îmi doresc de ani de zile această participare, chiar dacă îmi recunosc că e o pălărie prea mare pentru mine. M-am pregătit atât cât am putut, ca un simplu amator ce sunt, şi cu suflet plin de pasiune. E atâta emoţie strânsă în mine încât îmi vine să fug, să mă furişez printre  ceilalţi şi să părăsesc această zonă. Doar ruşinea mă ţine în loc. Un oftat lung îmi evadează din gânduri. Starea de tensiune mi se citeşte evident pe chip. Unul din concurenţi mă bate uşor pe umeri, mă întreabă dacă sunt bine, apoi mă îmbărbătează. Repet uşoare mişcări de încălzire, asta mă ajută să mă calmez. Picioarele îmi tropăie uşor, parcă se dezmorţesc, şi de aici încep să-mi revin. Mă scutur de teama ce m-a răvăşit în ultimele momente. Sunt ultimele secunde înainte de vis, de startul visului. Şi visul se vrea împlinit!

Un tunet sparge văzduhul şi face ca inima mea să tresară, pentru ca imediat să pompeze dorinţe. Înainte de a înţelege ce s-a întâmplat, picioarele mele deja s-au smuls din repaus şi bat nebune ca un evadat. E frenezia de început, când te simţi ca un pur sânge scăpat din dârlogi. E momentul când tracul dispare, frica ne părăseşte şi rămânem singuri cu noi. Momentul freneziei trebuie temperat, altfel te fură şi vei suferi ulterior. Efortul trebuie dozat pentru a nu capota mai târziu.

După zumzetul şi vânzoleala de început, se instaurează o tăcere adâncă. Mii de paşi, tălpi izbind asfaltul, un tropot sincronizat, aidoma înaintării legiunilor romane, brăzdează neîncetat liniştea cursei. Alergăm umăr lângă umăr, paşi lângă paşi, fiecare în propria tăcere, cu gândurile, cu ambiţiile, şi cu suferinţele noastre. O astfel de cursă e una a suferinţei, a limitelor duse dincolo de propria acceptare. O cursă în care temerile, de orice natură or fi ele, ies la iveală şi se confruntă cu propria conştiinţă. Aici nu mai este loc de amânări, de păcăleli. Eşti faţă în faţă cu adevărul, un adevăr pe care refuzi să îl recunoşti în condiţii normale. Sau dacă îl accepţi, el, adevărul tău, are faţa vopsită ca la circ, şi nu mai înţelegi nimic. Timpul aşa cum îl ştii a dispărut în tăcerea ce stăpâneşte cursa. Singurele unităţi de măsură pe care le mai recunoşti sunt paşii parcurşi, lungimea lor, constanţa lor, energia lor, şi intervalul de timp în care paşii pulsează.

Prima parte a cursei se desfăşoară conform graficului stabilit. La fiecare punct de hidratare, îmi iau porţia de băutură isotonică şi pacheţelul cu miez de lapte. Branza este micul meu secret. Este pastila mea de energie, cu ajutorul căreia mi-am schimbat total ultimele luni de viaţă. Cu ajutorul ei am găsit curajul necesar de a începe pregătirile pentru cursa visată de atâţia ani, cursa vieţii mele.

poza-miez-pt-temaAm depăşit borna celor 21km, sunt distanţe pe care le-am parcus în pregătirea efectuată din ultimele luni. Încă mă simt bine. Suntem din ce în ce mai puţini. Suntem doar noi şi liniştea netulburată, doar paşii sună pe asfalt, cu o notă mai moale faţă de început. Oboseala începe să mă cuprindă pe nesimţite. Paşii îşi pierd din consistenţă. Mă apropii de următorul punct de hidratare. Iau o sticlă de apă, câteva înghiţituri mici îmi umezesc buzele iar restul se scurge din cap până în picioare. Îmi caut doza de energie, bucăţica de miez, şi nu o găsesc. La fiecare astfel de punct mă aştepta un prieten, un fan branza ca şi mine, care îmi servea combustibilul miraculos. De data asta s-a întâmplat ceva, la acest punct nu mă aştepta nimeni. Oboseala mi s-a accentuat imediat, am început să simt crampe şi o senzaţie acută de rău. Mă opresc pe marginea traseului şi simt cum creierii vor să îmi explodeze. Stomacul parcă se dă într-un montagne russe, ce s-a defectat tocmai în gâtul meu. Nu! Nu pot să fac asta! Nu vreau să mă opresc. O ameţeală mă face să merg ca un alcoolic. Mă forţez să reiau alergatul, altfel simt că voi fi nevoit să abandonez. Încep să mişc din picioare, dar parcă mi se mişcă în gol, parcă asfaltul s-a tranformat într-un burete şi eu mă scufund cu fiecare mişcare. Mă pierd şi simt în jur doar moale, din ce în ce mai mult moale, şi o căldură plăcută. Am căzut. Mă simt căzut pe spate şi cineva încearcă să mă ridice…

– Trezeşte-te! Ce faci? Ce tot dai aşa din picioare?

– Ce? Unde sunt?… privesc buimac în jur, mă dezmeticesc uşor şi zâmbesc liniştit. Credeam că am abandonat!

– Iar te-ai visat la maraton?… îmi spune nevastă-mea. Azi ai zi de pauză sau te duci să alergi?

– Azi am de alergat 10km. Trebuie să fac 3 ture de lac.

– Vezi că ai în frigider câteva pacheţele cu miez de lapte. Ai grijă să nu le uiţi acasă!… îmi susură ironic nevastă-mea.

P.S. M-am hotărât să încep alergările prin parcul IOR. La anul vreau să particip la cursa de semimaraton (21km), iar peste doi să pot participa şi termina un maraton. Să fiu prezent acolo, în miezul lucrurilor, cu toată emoţia de care sunt capabil!!!

 

Poveste scrisă pentru a cincea etapă a SuperBlog 2013.

Sursa FOTO: www.delaco.ro

 

 

0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes
 

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Vienela

    17/10/2013 at 00:01

    Ma simt deja obosita. Dimineata am citit despre catarari si am retrait momentele faine traite pe munte, cand simti ca iti arde intreg corpul, ca picioarele nu te mai asculta si totusi tragi de tine sa urci. Acum maratonul tau… si nici urma de miez de lapte in frigider, pentru energizare. Dar vine el maine!
    Bafta la antrenamente, Adrian!

     
    • Adrian

      17/10/2013 at 00:26

      Să mă vezi pe mine cât de obosit sunt! Mă pun eu la punct cu pregătirea fizică!!! Cine a fost pe munte? Vreau şi eu…
      Baftă şi ţie, Vienela!

       
  2. dor

    17/10/2013 at 07:30

    Chiar te asteapta un maraton, asa ca nu uita de miezul de lapte… ai nevoie de multa energie…

     
    • Adrian

      17/10/2013 at 10:55

      Am nevoie de un camion cu miez de lapte!

       
  3. Radu Thor

    17/10/2013 at 08:54

    :))) Frumos scris. Maraton si miez de lapte. Mult succes!

     
    • Adrian

      17/10/2013 at 10:56

      Îţi mulţumesc, Radu! Te aştept la punctele de hidratare cu câte un miez de lapte!

       
      • Radu Thor

        17/10/2013 at 21:10

        Spune doar unde. 🙂

         
        • Adrian

          18/10/2013 at 16:01

          Te voi anunţa! 🙂

           
  4. Dana Lalici

    17/10/2013 at 09:37

    Foarte inspirat articolul, ai introdus in text frumos cuvintele cheie. Aplauze pentru “Am sentimentul că, dacă s-ar capta toată energia strânsă aici, am putea lansa fără probleme un satelit pe orbită.”- minunat!!!
    Si nu am apucat sa te felicit pentru nota de la prima proba. E remarcabil, sincer.
    Am sentimentul ca ia inceput timid si ai inceput sa iti dai drumul pe parcurs….nu la text ma gandesc, ci la inccrederea in tine. Dar poate ma insel. nu m-am dat niciodata mare cunoscatoare a sufletului omenesc.
    Sa ai o zi minunata!

     
    • Adrian

      17/10/2013 at 11:04

      Îţi mulţumesc mult, Dana! Suntem umăr lângă umâr! Să ai multă baftă în continuare!
      Da de unde timid! Eram cu ochii după fete prin tribună, şi am ratat startul! Alerg eu frumos, ca Vineri al lui Robinson Crusoe, dar am plecat din start sufocat. Îmi este greu să reglez paşii, am rămas deja cu 2-3 ture în urmă. Trăiesc periculos fiecare turnantă, şi e posibil oricând să alunec şi să ratez totul. Sper să mă ţină suflul cât mai mult, nu ştiu dacă pregătirea pentru competiţie a fost bine făcută. În plus îmi este deja teamă să nu îmi pierd prietenii, nu mai am timp nici să le fac cu măna, dar să le mai adresez câteva cuvinte!!!!

       
      • Dana Lalici

        17/10/2013 at 17:04

        Prietenii te inteleg, stai linistit. Chiar ieri discutam cu Irealia si imi spunea numai lucruri frumoase despre scrisul tau si ce mandra e de nota ta. Asa ca…ala care nu te intelege nu ti-a fost prieten niciodata.
        Nici eu nu mai am asa de mult timp sa intru si sa fac vizite, dar mergand pe conceptia pe care ti-am pomenit-o mai sus, nu imi fac probleme.

         
        • Dana Lalici

          17/10/2013 at 17:08

          In plus, daca mergi asa in continuare, e posibil sa nu mai apuci sa le mai faci cu mana pentru ca esti mult in fata lor pe pista 🙂
          Daca vrei un sfat: organizeaza-te ca timp mai bine. Daca apuci sa fii un pic inainte cu timpul si sa scrii un articol nu la termenul limita, ci un pic inainte si o tii in ritmul asta esti un pic mai increzator. Cursa SB nu e numai una de talent ci si de inspiratie si anduranta. Ca la maratonul de mai sus. Iar miezul de lapte ti-l extragi din notele bune si din aprecierea prietenilor, nu?

           
          • Adrian

            17/10/2013 at 18:06

            Nu prea am ce să organizez, Dana! Timpul meu de scris, în linişte, în care pot să zbor cu mintea, este după ora 22.00. În rest, sunt doar picături…

             
        • Adrian

          17/10/2013 at 17:59

          Cred că ai dreptate! Suntem la maraton şi avem nevoie de încurajări! 🙂 Irealia îmi este ca zâna bună din poveşti! Cum aşteptau copiluţii să găsească dimineaţa un bănuţ în schimbul dinţişorului, aşa aşteptam eu dimineaţa un comentariu de la ea!!!

           
  5. Soffy

    18/10/2013 at 17:38

    Felicitari pentru obiectiv! Se poate! Am un prieten care in 2 luni a ajuns de la 10 km la semimaraton, a participat la cel de la Cluj si a scos 1h 37 min. Asa ca… spor la antrenamente si multa bafta! 😉 Te astept in aprilie la finish la cel de la Cluj. 🙂

     
    • Adrian

      18/10/2013 at 18:40

      Mulţumesc pentru încurajare, Soffy! După Superblog mă apuc serios de antrenamente. Trebuie să o iau încetişor, oi fi eu tânăr, dar nu mai sunt chiar aşa de puşti! 🙂

       
  6. Daniela, de la Delaco

    23/10/2013 at 11:02

    Multumim pentru articol si succes in toate cursele pe care le ai in fata. Sa gasesti in fiecare miezul!

     
    • Adrian

      23/10/2013 at 12:44

      Vă mulţumesc mult! Viaţa e plină de curse, iar noi suntem nişte veşnici alergători!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: