RSS
 

“Focurile răsăritene” de Karla Manea

05 Mar

Citit de 1603ori!

Dimineaţa mă striga cum strigă natura ciulinii. Iar eu zburam spre ea. Şi mi-a fost de ajuns cerul, să privesc cerul, ca să-mi dau seama că nici nu-mi trebuie mai mult.

N-am crezut că cerului îi stă mai bine cu o altă culoare în afară de albastru. A început cu un alb al nimicului, un alb al deznădăjduinţei. Dar apoi cineva a început să arunce culori. A apărut o dungă roşie, o pată galbenă. Poate chiar eu aruncam cu vise deşarte, care acum s-au pironit în cer să fermenteze şi nici măcar albul nu le mai poate estompa.

“Sunt culorile focului!”, îmi spun. “Focul din mine a ajuns în cer”. Apare un soare neobişnuit, plin de focul din inimile tuturor. Şi dintr-o dată, soarele împrăştie foc. Mai întâi o primă rază moderată, apoi toate dintr-o data, de parcă soarele ar vrea să înlocuiască cerul cu lumină şi o respirăm doar pe ea. Efectul luminii este cel aşteptat iar eu mă înec cu foc. Şi cât de dulce este arderea lui! Mă simt atât de plină de lumina răsăritului încât îmi spun că, lumina poate umple şi abisul. Suntem fiinţe ale răsăritului, căci primim razele ca pe o jertfă. Şi odată cu noi, parcă se trezesc şi vieţile din jur.

Îmi spun că mai există doar o viaţă de trezit. Una ascunsă, cumva ezoterică, încă nevătămată. Lumina crează o dependenţă crudă.

Răsăritul apare ca un joc. Important este să ne dăm seama cine pe cine controlează şi nu ştiu de ce, dar simt că nu pentru noi se înclină balanţa.

Zâmbesc. Există jocuri cu mult mai rele!

 


 

 

 

2014  – Karla Manea – clasa a VIII-a

 

 

Răsărit

 

Foto

 

Ce a mai scris Kărluţa:

 

 


5.00 avg. rating (99% score) - 5 votes
 

Tags: , , , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. adicherish

    07/03/2015 at 12:48

    fotografiaza frumos irisul Karlei! si preintampina artistic ce va sa vie! 🙂 o primavara cu rasarit frumos inainte! 🙂

     
    • Adrian

      08/03/2015 at 22:30

      Aşa să fie, Adi! Mulţumim…

       
  2. Radu Thor

    08/03/2015 at 14:57

    🙂 Nimic nu se compară cu un răsărit de soare văzut de pe plajă la 5 dimineaţa. Dar…
    Trebuie să mai creşti. Un pic. Anii trec repede. Uneori mult prea repede.
    Frumoasă scriere. Chiar mi-a făcut plăcere să citesc.
    Este un comentariu adresat Karlei aşa că te rog să nu te bagi Adrian.

     
    • Adrian

      08/03/2015 at 22:31

      Nu mă bag deloc, Radu. Doar mă bucur şi eu…

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: