RSS
 

Eu sunt Michelle!

29 Aug

Citit de 2283ori!

Prima parte… “Chantez, Joe! Chantez!

Partea a doua… “Michelle?

Parfumul tău. Îl simt iar, şi o respiraţie caldă ce îmi suflă în ceafă. O mână gingaşă se mişcă prin părul meu. Buze tremurate îşi lasă emoţia pe gâtul meu. Inima prinde viaţă din nou şi toate pulsează a neîncredere. Privirea mea se ridică sacadat către aceste gesturi pierdute. În faţa mea doar tu. Tu şi cu masca ta. Ochii îţi râd drăgăstos, iar buzele tale îmi murmură promisiuni, la fel ca altă dată. “Michelle?”

Ultima parte…

Carnaval“Vino, dragul meu!”. “Michelle? Tu eşti Michelle?” licăresc a sperantă ochii mei, în timp ce gura e încă încleştată a tristeţe. Încă mai pluteşte prin jurul meu acel dans visat, şi apoi trăit aievea. Incă mai simt emoţia şi căldura trupului tău, trup de femeie înlănţuită, trup de femeie îndrăgostită. Încă mai simt acel dans al gesturilor noastre, mână în mână, umăr la umăr, obraz lipit de obraz, priviri susţinute şi zămbete schiţate într-un soi de duet primordial. Căci suntem doar noi doi, noi doi şi universul gol, un univers golit pe care vrem să îl umplem cu sentimente, sentimente ce se scurg duios ca lava.

Rânjete, iar rânjete îmi sună în urechi. Mă las dus de mână ca un copil, mă tragi uşor după tine spre un ceva necunoscut. Păşim pe nişte culoare întunecate, într-o linişte de cavou, cu paşii grei, ai mei. Neliniştea mea e spartă doar de propriile fantasme, oscilaţii între supusul saxofon şi rânjetele groteşti ale măştilor. Mi-e sufletul confuz şi din ce în ce mai ascuns. În mâna stângă ţii o torţă ce plăsmuieşte drumuri ascunse, lungi, ce par fără sfărşit. Mă opresc o clipă. Mă împotrivesc. Mă priveşti cu aceeaşi dulceaţă în priviri. “Vino, dragul meu!” Mă supun precum saxofonul, nu mă pot împotrivi. Şi continuăm să ne afundăm, din ce în ce mai adânc, într-un întuneric gol, în întunericul din jur, sau poate în întunericul din noi.

Ne oprim. “Aşteaptă!” îmi spune ea, iar vocea îi sună rece şi distant, ca un avertisment calculat. Pleacă pe drumul pe care am venit. Torţa se îndepărtează cu un fâlfâit sinistru, rămân în intuneric şi rânjetele acoperă total saxofonul. O mână uşoară dar fermă se lasă pe umărul meu. Mă întorc. Aceeaşi siluetă, aceeaşi mască, aceeaşi dulceaţă în priviri, aceeaşi chemare irezistibilă. “Tu cine mai eşti? Ce înseamnă toate acestea?” şuier iritat. “Vino, dragul meu! Te aşteaptă!” şi în timp ce-mi răspunde, mă ia de mână şi mă duce mai departe. Mai departe în acelaşi întuneric de necitit, de neînţeles. Şi trec ore, zile şi nopţi, eternităţi, sau doar minute, sau doar secunde suspendate în întunericul din jur. Şi noi continuăm să mergem, printre pâlpâiri de torţe, prin aceleaşi cotloane ireale. Şi ea pleacă, şi vine alta, sau tot ea, şi cu gesturi clonate, şi cu siluete identice, mă poartă spre un necunoscut, ce pare din ce în ce mai departe de parfumul ştiut, de acel saxofon, acum căzut în întuneric.

Umbrele încep să îşi piardă din substanţă, torţa se stinge treptat, şi lumina respiră jucăuşă prin hublouri gigantice. Intru într-o sală imensă, parcă fără limite, căptuşită cu oglinzi. Deasupra, zeci de candelabre atârnă sfidător. Lumina împrăştiată are ceva demonic şi aproape că te orbeşte. Peste tot, prin sală se perindă zeci de femei costumate, ca nişte vestale, murmurând încontinuu ceva, ceva ce se integrează în muzica ambientală. Toate sunt aidoma ei, siluetei ei, graţiei ei. Ele poartă aceeaşi mască, şi aceeaşi pelerină. Doar rânjetul de mai devreme pare că a dispărut total. Una din ele se apropie de mine şi îmi întinde un vas. “Bea!” îmi spune. “Ce e asta? De ce să beau?” Neîncrederea mea a atins cote maxime. Ce să fac? O luptă grea se dă în mine. Îmi ia mâna, o pune pe vas şi împreună aducem vasul la buzele mele. “Bea! Te aşteaptă!”. “Cine e ea?”. “Michelle. Nu aşa îi spui tu?” Mă duce apoi până la marginea unui iatac. “Intră! Te aşteaptă!”.

Piciorul meu drept se avântă înainte. Mâna dă la o parte pânza iatacului şi plămânii mei se umplu de acel parfum dorit. O ameţeală dulce mă cuprinde, poate de la parfum sau poate de la licoarea băută. Mă clatin în timp ce fac câţiva paşi în decor. Lumina fumegândă îmi ascunde interiorul. În mijloc tronează un pat imens, rotund, alb, îzbitor de alb, după atâta intuneric. Muzica. Da. Muzica se aude din ce în ce mai clar. Nu e aceeaşi muzică, dar se ating aceleaşi note, note picurate. Şi lângă pat descopăr o siluetă, silueta ta. Mă priveşti. Aceeaşi mască, aceeaşi pelerină, acelaşi zâmbet, aceeaşi dulceaţă în priviri. Laşi pelerina să cadă. În urmă rămâne un trup alb şi sculptat, parcă în razele lunii. A lunii ce tâşneşte din proprii mei ochi. Mă tragi lângă tine, pe acel alb imaculat, şi îmi susuri ceva la ureche. “Te-am găsit! Te-am chemat! Ai venit!” Şi începe o isterie delicata, şi tună, fulgeră, şi tremură pământul. Şi norii se dizolvă în sudoare. Şi apoi simţim cum începe să adie vântul!…

Târziu în noapte, sau în zi, târziu în gândurile noastre, târziu printre sentimente împrăştiate prin jur, ne privim, ne zâmbim. Suntem doar noi doi, şi un univers golit, golit din prea multe căutări, golit din prea multe întrebări, golit. Între noi doar o mască pe chipul tău. Mai contează?… “Cine eşti tu?” sună o întrebare interzisă, de undeva din interiorul meu. Buzele pecetluite îţi urmăresc reacţia. Zâmbeşti. Nimic nu te mai perturbă. “Sunt doar o femeie îndrăgostită!” Şi mai târziu, în aceeaşi noapte, sau în alta, oricum timpul s-a oprit visător într-un colţ al iatacului, ea îmi susură tandru…

“Da! Eu sunt Michelle!”

 

Foto

0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes
 
 

Tags: , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. dordefemeie

    29/08/2013 at 20:44

    Suspans, multa emotie, trairi imaculate, dar si o lupta cu sine, toate astea si multe altele egal pasiune? Michelle = pasiune, de fapt.

     
    • Adrian

      29/08/2013 at 22:07

      Vis, căutare, pasiune, îndoială, căinţă, regăsire… mai mult decât pasiune…

       
  2. maya

    30/08/2013 at 18:23

    Cate femei intro femeie, cate masti pe aceeasi fata!
    Pe care s-o lasi, pe care s-o doresti,
    pe care s-o pastrezi, sau s-o parasesti
    cine te-nvata?
    Cat e mister, cat e o taina
    cate s-ascund sub masca perfecta
    cate defecte s-ascund sub o haina?
    In orice femeie este o Michelle
    Michelle sunt si eu, te chem, te iubesc, zambesc si insel.

     
    • Adrian

      30/08/2013 at 23:56

      Şi chiar dacă înşeli, în final, mă simt răsfăţat de comentariul tău! 🙂 Maria!

       
      • maya

        31/08/2013 at 09:11

        Nu sunt prima vinovata…nici ultima:)

        “Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
        Dar fiindcă azi mi te dai toată,
        Am să te iert –
        E vechi păcatul
        Şi nu eşti prima vinovată!”

        Ion Minulescu -Celei care minte

         
        • Adrian

          31/08/2013 at 11:05

          Şi după…

          “Pendula ca ştreangul de moarte e gata,
          Se mişcă de parcă mă strânge cravata,
          Mă târâi pe coate, te caut pe pernă,
          Şi noi ce spuneam că iubirea-i eternă.”

          Adrian Păunescu – Noaptea de unul singur

           
          • maya

            31/08/2013 at 20:24

            Si apoi…
            “Ramai cu mine toata seara …
            Ce-ti pasa daca-o să sfarseasca
            Orchestra valsul? …
            Tu nu stii
            Ca nu-i în tot salonul altul la fel cu mine să iubeasca? ”

            Romanta fara muzica-Ion Minulescu

             
          • Adrian

            01/09/2013 at 00:28

            Sunt dezamăgit…

            “Eu o himeră am iubit în tine
            Tu eşti cum eşti, dar eu te văd cum vreau,
            Am să te plâng la despărţire, bine,
            De-mi va fi dor, din lacrimi să te beau.”

            Himera – Adrian Păunescu

             
  3. maya

    01/09/2013 at 07:39

    “Sufletul tau fuctioneaza cu lemne,
    Iar al meu cu electricitate.
    Dragostea ta umple cerul de fum,
    A mea e din flacari curate.

    Totusi vom mai merge impreuna
    O buna bucata de pamint,
    O buna bucata de cer,
    O buna bucata de luna.”

    Marin Sorescu-Poveste

     
    • Adrian

      02/09/2013 at 00:45

      “Aştepţi un semn dar nu-l vei mai primi,
      Nu-mi mai găsesc nici ultimele semne,
      Afară, dacă nu mă-nşel, e zi,
      Să nu mai pui în foc cărbuni şi lemne.”

      Fărâme de concert – Adrian Păunescu

       
      • maya

        02/09/2013 at 06:35

        “O, cine ştie – suflete-n ce piept îţi vei cânta
        şi tu odată peste veacuri
        pe coarde dulci de linişte,
        pa harpă de-ntuneric – dorul sugrumat
        şi frânta bucurie de vieaţă? Cine ştie? Cine ştie?”

        Lucian Blaga-Liniste

         
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: