RSS
 

Drumeț prin Carpați – Pe Vf. Moldoveanu… la un gest de cer

16 Aug

Citit de 2288ori!

Continuarea articolului “Drumeţ prin Carpaţi – Făgăraş după 24 de ani“…

M-am băgat în sacul de dormit şi las oboseala să mă cuprindă pe de-a întregul. E o oboseală dulce ce îmi zgândăre senzaţiile trăite azi. În câteva minute retrăiesc parcursul de la Bâlea la Podragu. Încâlzirea făcută până în Şaua Capra, Lacul Capra, reîntâlnirea cu potecile Făgăraşului, satisfacţia traversării pasajului “La trei paşi de moarte”, creasta Făgăraşului, Creasta Dragonului, cum a denumit-o Adrian, Vf. Mircii, priviri aprinse aruncate către trapezul Viştea-Moldoveanu, Lacul Podu Giurgiului, Şaua Podragu şi coborârea la Cabană, cu oboseala cuibărită în umeri, cu degetele de la picioare zvâcnind revoltate, cu buzele uscate şi avide după un ceai cu lămâie şi cu paşi legănaţi căutând firul ierbii. Îmi zâmbesc somnoros caldelor imagini şi pleoapele se lasă ca un mecanism ce nu mai poate fi oprit.

Harta MoldoveanuUşoare foşnituri însoţite de voci în surdină mă scot din somn. Într-o stare de amorţeală aud ca prin vis cum câţiva turişti îşi pregătesc rucsacele. “La cât să plecăm dimineaţă, la ce oră să punem alarma să ne trezească? La 5.00 e bine?”… “E prea devreme, trezim tot dormitorul. Hai să punem la 5.20” răspunde altă voce. Cifrele se învârt în capul meu. Un 5 mare mă pândeşte după o stâncă prin Căldarea Podragu. Un alt 5, în jurul căruia se învârt ca doi electroni un 2 şi un 0, îmi râde hohotind de pe Viştea Mare. “Vrei să ajungi pe Moldoveanu?” şuieră 5-ul. “Va trebui să prinzi cele 20 de minute pentru a putea să treci de mine!” continuă el. 20 de minute îmi bubuie în creier. Ce sunt astea? Ce sunt cele 20 de minute? O mişcare în patul din dreapta şi o voce miorlăită mă trezesc de-a binelea. “Mi-e cald şi mă ustură pielea!” K. îşi dă una din bluze jos, bea un pic de apă şi se bagă la loc în sacul de dormit. Mă uit la ceas, e ora 21.30. Doar o oră jumătate am dormit? Apoi mă scufund din nou în somn, un somn săgetat toată noaptea de multele reprize de sforăituri din jur.

La 7 dimineaţa ne trezim. Este ziua aşteptată de un an de către K. Ziua urcării pe cel mai înalt vârf din România, pe Vf. Moldoveanu. Mergem în sala de mese şi mâncăm ouă ochiuri, bem un ceai apoi umplem sticlele cu apă. Ne întoarcem în dormitor şi pregătesc rucsacul de drum. K. va zburda în voie azi, nepurtând nimic pe umeri, doar emoţiile urcuşului. Punem în rucsac două tricouri de schimb, patru litri de apă, pelerinele de ploaie şi multă dorinţă. Multă dorinţă pentru că vremea nu ne prea ajută. Norii sunt jos, e rece. O auzisem aseară pe Corina, cabaniera, spunând că vremea va fi frumoasă până la ora 15.00 după care se aşteaptă ploi. Mihaela ne anunţă că nu poate merge, are probleme cu genunchii. Adrian va rămâne cu ea la cabană, astfel că vom pleca doar eu şi cu K. către Moldoveanu. Un motiv în plus să fiu foarte atent la orice mişcare a fiicei mele.

Ieşim din cabană şi privim lung către Şaua Podragu. Cele 45 de minute de coborâre, de aseară, încă mai bântuie prin noi. Stă să plouă. O uşoară strângere de inimă mă încearcă. Nu am venit până aici să ratez Moldoveanu indiferent ce vom avea în faţă azi. Privesc la ceas şi este ora 8.15. Mă uit spre K. şi nu o văd prea montată. Pare că ziua de ieri şi-a lăsat toată oboseala în picioarele ei. Începem să urcăm şi o văd cum se mişcă parcă în reluare, am senzaţia că îşi numără paşii. “Hai, K.!” Îmi aruncă nişte priviri de gheaţă. Suntem la jumătatea urcuşului spre Şaua Podragu şi începe să plouă. O ploaie măruntă ce poate fi ignorată. Tot sper ca soarele să spargă norii şi să ne încălzească cu razele lui. Ploaia se înteţeşte cu fiecare pas al nostru. Începe să bată efectiv orizontal. Suntem nevoiţi să scoatem pelerinele şi să ne ascundem sub ele. K. începe să se invioreze uşor şi paşii ei nu mai calcă sacadaţi. E voiciunea celui ce simte chemarea muntelui. În spatele nostru cabana este ascunsă de nori, parcă suntem prizonieri într-un spaţiu şi timp nedefinite. E 8.45 şi am ajuns în Şa. O urcare bună în 30 de minute. “Vezi că am urcat în jumătate de oră, că am mers bine!” îmi aruncă K. ofensată. “Aşa şi trebuie să mergem, vremea este destul de ciudată, trebuie să profităm cât mai mult de timp.” îi răspund încurajator. Mai târziu când ne-am întors la Cabană, Adrian ne povestea de doi israelieni care veniseră dinspre oraşul Victoria şi care intenţionau să urce pe vârf. Numai că vremea neprimitoare i-a descurajat şi i-a făcut să renunţe la planul lor. Posibil ca şi alţii să fi renunţat. Cu hotărâre continuăm drumul spre Moldoveanu.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Din Șaua Podragu pe sub Vf. Tărâța

Din Şaua Podragu ne ducem paşii pe versantul estic al Vf. Tărâța și continuăm drumul în urcare. Ploaia s-a oprit și soarele dă semnale de revenire. K. merge în fața mea la câțiva pași într-un ritm extrem de alert. Poteca depășește versantul Tărâței și menține direcția spre sud pe sub creastă, pe porțiunea denumită Podul Giurgiului, la fel ca Lacul pe lângă care am trecut ieri. Ajungem într-o mică șa de unde schimbăm direcția de mers, de data aceasta către nord, coborând pe marginea sudică a Văii Orzăneaua Mare.

Ceasul s-a făcut 9.30. Ne oprim câteva minute. Ne scoatem pelerinele și le băgăm în rucsac. Bem apă și mâncăm câte un baton de ciocolată. Soarele pare că a învins definitiv norii în această dimineață. Din păcate era doar un moment mai senin pentru că norii îl vor ascunde din nou și nu ne vom mai bucura de razele lui decât extrem de puțin până la sfârșitul zilei. Important era să nu plouă pentru că urcușul ar fi devenit și mai dificil. Nu mai vorbesc de o furtună cu tunete și fulgere care ne-ar fi alungat din creastă și ne-ar fi trimis acasă. Ne continuăm drumul pe poteca marcată cu bandă roșie. Suntem sub Vf. Corabia și de aici admirăm în toată splendoarea lui celebrul trapez, trapezul cu cele două atât de râvnite vârfuri ale sale: în stânga Vf. Viștea Mare (2527m), iar în dreapta Vf. Moldoveanu cu ai săi 2544m.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Trapezul Viștea Mare-Moldoveanu văzut de sub Vf. Corabia

Urcăm spre nord, spre Ucea Mare, apoi continuăm spre sud-est trecând poteca pe sub Ucișoara. Până aici traseul a fost relativ ușor. Ajungem în Șaua Orzănelei de unde începe asaltul către cele două vârfuri. Mă uit la ceas. Este 10.15. Am făcut două ore de la Cabana Podragu până aici, la poalele Viștei. Privim în sus către vârf. Vârful pare că sparge norii. Ne așteaptă un urcuș abrupt, cu o potecă șerpuind de la stânga la dreapta pe o lățime nu mai mult de 3-4 metri. K. prelungește pauza și îmi crește nerăbdarea. Mă simt ca un copil aproape să își atingă jucăria de mult visată. Nu mai am răbdare. “Hai, Karla!” Privirile ei aruncate către vârf îi taie din elan. “Mai am un minut.” îmi răspunde în stilul ei glaciar. “Hai că suntem pe final, mai avem atât de puțin” și cuvintele îmi ies deja iritate. “Mai este o grămadă!” îmi răspunde afectată. Ai fi zis că este un copil târât cu forța pe munte și obligat să urce pe vârf. “Nu ești obligată să urci, poți să mă aștepți aici în Șa.” îi răspund  și mai iritat. Scântei îi licăresc în ochi. Mă uit către vârf, către Viștea și simt crescând nerăbdarea în mine. Nu mai am astâmpăr. Cu fiecare pas către vârf parcă mă transform într-un adolescent. Sunt emoții ce țes undeva într-un colț, în colțul unde celălalt eu își poartă visele. Dacă aș fi singur aici, acum, cred că aș alerga până pe vârf. Privesc din nou înciudat către K. Nu știu dacă minutul ei s-a scurs dar se deslipește de piatra pe care se odihnise și începe urcușul. Un urcuș lent, cu pași adormiți, cu privirile aruncate în șireturile bocancilor.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Privind spre Viștea Mare din Șaua Orzănelei

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Urcușul abrupt pe Viștea Mare

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Un moment de respiro pe Viștea Mare

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Pe aici am urcat

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Priviri avide aruncate către Moldoveanu, suntem atât de aproape!

După vreo 40 de minute de urcare ajungem pe Vf. Viștea Mare. Ne oprim câteva minute să ne reglăm respirația și să putem parcurge relaxați ultima bucată de creastă. Mă uit curios către Moldoveanu. Suntem atât de aproape. Ochii îmi strălucesc de bucurie. La jumătatea distanței între cele două vârfuri se vede celebrul “V” al Spintecăturii. Pornim. Sunt ultimele sute de pași până pe vârf și îi parcurgem entuziaști. Ajungem la Spintecătură, un pasaj ce seamănă cu “La trei pași de moarte” și are forma unui V tăiat în stâncă între cele două vârfuri. Coborâm pe lanțuri latura dinspre nord a V-ului. La baza V-ului doi băieți cu alură de sportivi făceau poze. Îi invităm să urce ei primii latura spre sud a Spintecăturii, mă gândeam că poate noi suntem mai lenți. Ne spun că și ei sunt lenți și preferă să ne lase pe noi. Urcăm V-ul spre Moldoveanu cu K. în față iar eu în spatele ei. În timp ce îi supraveghez mișcările mai arunc priviri în spate să îi văd pe cei doi băieți. Zâmbesc ușor mirat de mișcările lor. E un soi de nesiguranță și lipsă de naturalețe în modul cum se cațără. Mă gândesc la K., la cât de bine s-a comportat în ciuda micilor “trageri de timp”. Parcurgem ultimii pași și suntem pe vârf.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

La întoarcere așteptând să intrăm în Spintecătură

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Privind spre Valea Rea

SAMSUNG CAMERA PICTURES

La baza Spintecăturii privind spre Căldarea Orzăneaua Mare

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Urcând pe lanțuri în Spintecătură

SAMSUNG CAMERA PICTURES

La marginea superioară a V-ului Spintecăturii

Suntem pe vârf! Suntem pe Moldoveanu! Amândoi suntem la 2544 de metri, pe acoperișul României, pe cel mai înalt vârf din România. Mă uit la ceas, e ora 11.15 și mă gândesc la citatul lui Blaga, la clipe magice, la eternitate. E 11.15? Doar 3 ore am făcut de la Cabana Podragu până pe vârf! Ăsta da ritm! Pe vârf este aglomerație mare. Regăsim aici un grup cu care am împărțit azi noapte dormitorul de 18 paturi de la Podragu. Îi regăsim pe cehii cu care ne-am intersectat pașii în ultimele două zile, pe cuplul bucureștean cu care am schimbat impresii pe Vf. Mircii și la Cabană. Așteptăm la coadă pentru a putea face poze. E un moment special pentru amândoi. K. e încântată și fața îi râde de satisfacție. Suntem cu capul în nori și la un gest de cer, doar soarele lipsește la bucuria noastră. Începem ședința foto. În timp ce ne pozăm mă gândesc că K. face parte dintr-o generație dinamică și frumoasă dar care se cațără mai ales pe net. O generație pentru care muntele nu este decât o formă de relief învățată la școală și o imagine frumoasă pe FB. Sunt încântat că K. a descoperit frumusețea muntelui, că a simțit în ea chemarea naturii și că și-a oferit acest frumos cadou. Într-o zi, când va fi obosită și sătulă de aglomerația orașului, își va aminti cu drag de această urcare pe Moldoveanu și de propriile ei cuvinte ce ieșeau șuierate dintr-o respirație sufocată de efort, după ore de mers pe munte, la traversarea pasajului “La trei pași de moarte”: “E obositor și greu dar nu m-am simțit niciodată atât de bine!”. Gândurile îmi zboară câteva secunde acasă. Mă gândesc la Maria și la privirile ei triste când ne vedea că ne pregătim rucsacele. “Iar plecați la munte? Dar, tati, pe mine de ce nu mă iei?” Să mai crești un pic, puiule drag, doar un pic. Voi fi oricând gata să îți îndrum pașii pe cărări de munte și să te duc acolo sus pe Vf. Moldoveanu.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Vârful Moldoveanu – 2544 metri

SAMSUNG CAMERA PICTURES

K., eu și Moldoveanu!

SAMSUNG CAMERA PICTURES

K., zâmbind în norii de pe Moldoveanu

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Un vis împlinit!

Ne așezăm jos la câțiva metri de marcajul vârfului, lângă cel care arată drumul spre Nucșoara. E momentul de tăcere, momentul în care ne bucurăm de învăluirea norilor. Lăsăm vântul să ne soarbă din respirația de pe trup și să se joace entuziast printre șuvițele noastre. Suntem acolo cu el. E o bucurie comună. Simțim în tălpi vibrația muntelui și ecoul lui la fiecare respirație. Închid ochii și întind brațele cu degetele răsfirate lăsând aerul să-mi îmbrățișeze trupul obosit. O atingere ușoară pe vârful degetelor mă face să tresar. Deschid ochii uimit și în jurul meu doar nori, doar nori și un parfum pe care îl simt din ce în ce mai puternic. E o stare ce mă copleșește. Închid ochii din nou și mă las purtat de toate aceste senzații. Simt o atingere de aer ce îmi dezmiardă urechea stângă. Un sunet firav pătrunde în mine, un murmur se împrăștie prin celulele mele și se înfige ca un dor în creier: “Ai venit!… ești aici…”. Tâmplele îmi zvâcnesc vulcanic sub masajul parfumului ce mă învăluise. Din șuvițe îmi picură stropi de rouă pe buze și zâmbetul își pansează gustul cu ele.

“Îmi dai un baton, te rog?” o aud pe K. Cu un zâmbet neterminat deschid rucsacul și scot două batoane. Ce bun este un baton de ciocolată acolo sus la 2544 de metri! Și apa din izvorul de la Podragu? După 25 de minute ne conviețuire cu vârful ne pregătim de coborâre. Mai rămăseserăm pe vârf doar noi și cuplul bucureștean cu care ne vom reîntâlni la o șuetă seara în sala de mese a Cabanei Podragu. Vremea continua să inspire situații neplăcute. Refacem traseul înapoi către casă. Spintecătura si Viștea Mare. De pe Viștea majoritatea grupurilor coboară vârful pe versantul estic spre Valea Rea. Urmează o coborâre de pe Viștea în stil de cross-mountain. K. conduce ostilitățile și efectiv parcă aleargă. Sunt la un metru în spatele ei și îi urmăresc fiecare gest. Privesc cu admirație la mișcările ei, la ușurința cu care urmărește poteca și asperitățile muntelui. Gleznele ei dau direcția într-o succesiune de pași rapizi alternând stânga cu dreapta, e ca o capră neagră zburdând în elementul ei. Picioarele ei puternice de sportivă sunt ajutate de o mobilitate extraordinară a gleznelor, o mobilitate ce numai un patinator o are după anii de alunecări pe gheață. Am coborât Viștea în aproximativ 15 minute. Nu știu cum am reușit să nu ne alegem cu vreo entorsă după acele salturi printre stânci și smocuri de iarbă. A vrut să mă testeze, un duel fiică-tată sau tată-fiică, un duel umăr la umăr și zâmbet împletit cu zâmbet. Din când în când mai aruncă câte o privire în spate. Să se asigure că sunt acolo, că sunt în spatele. Îi zâmbesc plin de satisfacție și îi răspund pe măsura duelului nostru: “Hai, K.! Bagă, să nu ne prindă ploaia pe aici!”

SAMSUNG CAMERA PICTURES

O ultimă privire aruncată spre Moldoveanu, îl găsim ascuns în nori

După ce depășim Vf. Corabia și urcăm către Podul Giurgiului oboseala începe ușor să ne cuprindă. K. dă semne de oboseală și intră în starea de roboțel. Urcă cu pași mici dilatând timpul. Ajungem sus în creastă. Traseul până în Șaua Podragu pare mai lung. În sfârșit, privirile aruncate spre dreapta, spre nord regăsesc Căldarea Podragu. În câteva minute ajungem în Șa. Coborârea nu mai este la fel de chinuitoare ca cea din ziua precedentă. Ajungem în fața cabanei. E ora 14.15, am făcut Cabana Podragu-Vf. Moldoveanu dus-întors în doar 6 ore. Suntem obosiți, efortul a fost intens dar am revenit în timp util. De altfel, peste doar două ore va începe ploaia și va ploua serios. Intrăm în cabană și mă duc direct în sala de mese. Am nevoie de un ceai, un ceai cald indiferent cât de departe este de ceaiul dorit. Bucătăria este închisă. Nu pot să cred! După tot efortul făcut nu vreau decât un ceai cald. Ce fel de cabană este asta care își întâmpină turiștii cu bucătăria închisă?!?!?!!?!!? Traseul pe munte nu ți-l faci în funcție de orarul bucătăriei cabanei!

Saua Podragu

Un dialog relaxant, în spate Șaua Podragu

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Căldarea Podragu văzută din Șaua Podragu

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Căldarea Podragu

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Cabana Podragu

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Măgăruși zgribuliți de ploaie la Cabana Podragu

Mergem în dormitor să ne schimbăm. După 15 minute ne aduce Adrian câte un ceai. Bem ceaiul și apoi ne băgăm în sacii de dormit. Nu ne dorim decât să dormim un pic. Și dormim! Trei ore de somn necesare să ne refacem forțele după efortul depus.

Seara ne găsește în sala de mese povestind despre frumoasele experiențe trăite pe munte. Noi le povestim despre emoția trăită la urcarea pe cel mai înalt vârf din România, iar Mihaela și Adrian despre proaspetele amintiri din drumeția pe Dolomiți, tocmai se întorseseră de trei săptămâni din Alpii Calcaroși ai Tirolului de Sud. Printre poveștile spuse la masă se insinuează zgomotul ploii ce bate invidioasă în geamul sălii de mese. Șuvoaie se scurg în cascade de pe acoperișul cabanei.

 

Va urma… Podragu-Bâlea, dansând printre nori…

 

Articole pentru muntomani:

 

 


5.00 avg. rating (99% score) - 18 votes
 
8 Comments

Posted in Muntele

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. lili

    16/08/2015 at 21:25

    Bravo!

     
    • Adrian

      16/08/2015 at 21:28

      Mulțumim frumos!

       
  2. Radu Thor

    17/08/2015 at 13:10

    Cu adev[rat impresionant!

     
    • Adrian

      17/08/2015 at 22:18

      Spectaculos, frumos și pot continua pe multe rânduri!
      Mulțumesc, Radu.

       
  3. dede cati

    16/08/2016 at 11:39

    Imi place K. Tenacitatea si vointa ei, ii vor deschide drumuri frumoase in viata. Frmos scris, parca am urcat si eu cu voi impreuna. Dar mai incetisor asa :)))))

     
    • Adrian

      16/08/2016 at 12:38

      Mulțumesc frumos, Dede! K. este mândria mea, are privirile îndreptate spre culmi iar pașii urcă cu tenacitate și forță, nelăsând nimic necercetat! 🙂

       
  4. Oana Pantazi

    17/08/2016 at 13:51

    Minunat, Adrian! Pentru cateva minute magice, datorita tie, m-am bucurat si de maretia muntilor, si de talentul tau desavarsit de povestitor. Tocmai am inchis ochii si am tras o gura de aer curat! 🙂

     
    • Adrian

      17/08/2016 at 16:52

      Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase. E atâta măreție în fiecare părticică de munte! Sunt momente memorabile.

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: