RSS
 

Doi pe-un lift

08 Feb

Citit de 1695ori!

Mă uit plictisit pe fereastră. Câteva frunze ruginii mai rezistă eroic suspendate pe crengile copacilor. Îmi simt plictiseala vibrând ușor, precum frunzele în aerul toamnei târzii. Soarele se dizolvase și se lipise pe umbrele ce zăceau pe asfalt. Pe trotuar doar trecători grăbiți, joaca era captivă în casă. Frigul o gonise de pe străzi și o obliga să-și consume energia între pereți. Dincolo de stradă zăcea părăsit părculețul unde încingeam adevărate partide de fotbal. Trandafiri zgribuliți, adevărați asasini de mingii, străjuiau terenul gol. Frigul din stradă îmi întoarce gândurile în interior. Caietele împrăștiate pe birou îmi provoacă o grimasă. Lecțiile așteptau să fie terminate.

Pe brațul fotoliului mă aștepta Fenimore Cooper și cu greu îmi dezlipeam gândurile de la aventurile lui “La Longue Carabine”. Ah, lecțiile astea! Cine are nevoie de ele? Azi aveam oră de zoologie cu nebuna. Era rândul meu la ascultat, ajunsese cu catalogul la pagina mea. Din proști și marțieni nu ne scotea. Făceam toate orele în laborator și era deranj mare dacă îi stricam ceva pe acolo. Eram un rând de băieți, apoi un rând de fete și ultimul, cel de la fereastră, era un rând mixt. Noi eram preferații ei. Acum câteva săptămâni un coleg i-a întors broasca țestoasă cu picioarele în sus. Când a intrat în laborator și a văzut-o, a explodat. Neputincioasă la râsetele noastre înfundate, a luat arătătorul și a venit pe rândul nostru. “Nesimțiților! Proștilor! Marțienilor! Până și Martinică este mai deștept decât voi!”, Martinică era scheletul uman pe care îl maimuțăream tot timpul. A început să ne lovească în cap cu arătătorul, ne lua pe rând și ne lovea cu o cadență de parcă bătea la țambal.

Cu tot stresul pe care mi-l trezea profa de zoologie, gândul meu tot către preerie, indieni și pionieri ai Americii se îndrepta. Oftez vinovat și mă îndrept spre fotoliu. Iau cartea în mâini și îi mângâi paginile lăsându-mi imaginația să zburde. După câteva cuvinte citite, soneria de la ușă mă scoate dintre paginile cărții. Deschid ușa și în fața mea zâmbea Blondu’. Blondu’ îmi era vecin de scară și prieten. Ne petreceam destul de mult timp în perioada aceea. Aveam o mare pasiune comună, fotbalul, în rest jocuri care se terminau mai mult sau mai puțin “amuzant”: lupte cu capete sparte, biblioteci dărâmate prin apartament, dueluri cu andrele de 30-40 cm ce se puteau transforma și în sulițe, sulițe ce câteodata se înfigeau și se bălăngăneau prin bicepși. La cărți nu prea aveam gusturi comune. Eu le citeam, el doar le colecționa! “Salut! Ce faci?” “Ce să fac… Citeam ceva.” “Hai să facem o plimbare pe lift!”, îmi spune Blondu’. Nu! Nu e nicio greșeală! Am scris corect și ați citit corect. Blondu’ mă invita la o plimbare pe lift, nu în lift.

Învățasem de la niște băieți mai mari, băieți de cartier, învățasem să ne urcăm pe lift și să ne plimbăm cu el, dar pe el. Unul din blocurile din zonă avea un lift mai mare, puteau sta pe el patru băieți în același timp. Era locul preferat al celor care chiuleau de la școală și nu aveau unde să se ducă. Se instalau câte patru în careu și încingeau partide de cărți ore în șir. Al nostru era mai mic, încăpeau doar doi pe el, doi pe-un balansoar. În doi nu era nicio sfârâială la jocul de cărți, așa că liftul nostru era bun doar de o mică plimbare. “Băi, nu știu ce să zic. Citeam ceva acum, apoi am de învățat la zoologie. Azi mă ascultă Duca”. “Nu stăm mult, doar un sfert de oră.” Las carabina în paginile cărții și ies la o plimbare cu liftul. Blondu’ scoate din buzunar sârma care era pe post de cheie. O sârmă îndoită și dezizolată la capete făcea un contact lângă ușă, astfel că lumina în lift se stingea și activa butonul de pornire, deși ușa era deschisă. M-am dus la etajul inferior am chemat jos liftul și în momentul când acesta a ajuns cu partea superioară la nivelul podelei etajului, Blondu’ a întrerupt contactul astfel că liftul s-a blocat. M-am întors la etajul superior, ne-am urcat amândoi pe lift și am închis ușa de la rotiță. Băieții știu ce înseamnă acea rotiță, cea de care mișcai și deschideai ușa când rămâneai blocat în lift.

Ne așezăm comod, a nu se înțelege că ne-am așezat jos, nu era loc suficient, și am așteptat primul pasager. Au urmat mai multe urcări și coborâri, una până la etajul zece unde trebuia să stăm pe vine ca să nu dăm cu capul în betonul de la casa liftului. Liftul era gol și a urmat o comandă pentru un etaj cu 2-3 nivele mai jos. În lift se urcă un alt vecin și ne așteptam la o cursă până la parter. Blondu’, într-un moment de relaxare, își încrucișează piciorele ca la bar, cu unul din bombeuri înfipt în tavanul liftului și își lasă antebrațul lipit de cablul ce dubla structura metalica din puțul liftului. Se aude un clanț și liftul se pune în mișcare. Surprind în ochii Blondului o vagă nedumerire ce se scurge ușor și i se lipește pe buze. E momentul când încep secundele de coșmar!!!

va urma…

 

Lift

 

Foto

 

Povești născute la colțul blocului:

 

 


5.00 avg. rating (99% score) - 3 votes
 

Leave a Reply

 

 
  1. Oana

    08/02/2016 at 13:32

    Sper sa urmeze curand… Deja m-a omorat suspansul! 🙂

     
    • Adrian

      08/02/2016 at 13:36

      🙂 Trebuie să scormonesc bine printre amintiri! Vine, vineeeeeeeeeeee!

       
  2. Radu Thor

    09/02/2016 at 08:47

    Aştept cuminte urmarea deşi am o vagă bănuială! 🙂

     
    • Adrian

      09/02/2016 at 10:41

      Un adevărat coșmar! Se pregătește…

       
  3. Adriana

    10/02/2016 at 00:33

    ..văleuuuuuuuuuuu, n-am rabdare, niciodata n-am rabdare. Cum voi astepta eu acum slova ta?! Oricum, mă bucur ca esti cu noi sa poti scrie. Nu mă incanta deloc gaselnita voastra cu liftul.

     
    • Adrian

      10/02/2016 at 21:26

      Acum… nu credeți și voi tot ce scriu aici, nu vreau să sperii lumea sau să-i învăț pe puști la prostii! 🙂
      Ai puțintică răbdare!…

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: