“Unduindu-şi” – Gând din cuvânt
Dimineaţa
Unduindu-şi umbrele
printre crengi înfrigurate,
dimineaţa lăcrimează
solfegii pe clape
de frunze renăscute.
Moderato…
încep crenguţele
să tremure,
una câte una,
în dirijarea adierilor
primăvăratice,
şi-n arcuşul
razelor de soare!
12 Comments
Dimineata e frumoasa in versurile tale chiar daca afara e mohorat si frig…
Chiar dacă afară este mohorât şi frig, muzica naturii va aduce senin!
La mine doar soarele străluceşte! 🙂
E bine că soarele străluceşte, “căldura” lui va face şi restul să strălucească!
Pe sub cerul meu noros
printre crengi de mugur pline
flori din sufletu-ți frumos
îmi fac zilele senine.
Sub copacul tău frumos
printre frunze vesele
mă ascund de-un cer noros
si-ţi ascult poveştile.
Blocul copilariei mele era protejat de o bariera de plopi inalti, de care tu mi-ai amintit astazi… Stateam pe balcon si urmaream cum pe ciment se unduiau umbrele frunzelor de plop, mereu altfel, dupa cum batea vantul.
Erai parte din jocul şi din “respiraţia” naturii. Sunt puţini cei care sunt sensibili la astfel de frumuseţi. Chiar copii fiind!
Pingback: Irealia | Gând unduindu-și cuvântul (XV)
Lăsasem şi aici un comentariu în care spuneam că ai o sensibilitate aparte. O fi în spam.
Mulţumesc frumos. Nu m-am mai uitat de ceva timp prin spam. Caut comentariul tău.
…mi-e un pic ciudă, lăsasem comentarii la toate articolele de la ascuţitor încoace, văd că nu s-au înregistrat toate