RSS
 

Despre ferestre și suflet

31 Dec

Citit de 2444ori!

Continuare la “O spargere care nu a reușit!

Un hohot de râs mă smulge din griul frigiderului și fug impacientat către fereastră. Auzisem odată că ăștia care sar pe fereastră, înainte să se izbească de pământ încep să râdă în hohote. S-o fi izbit de pământ?… mă întreb înspăimântat. Nu mai apuc să îmi răspund la întrebare. Hohotul de râs îmi mișcase fereastra cu 30 de grade, aceasta făcuse o voltă în râs ca vela unui vas aflat în furtună, iar vela, pardon!, fereastra se proptise direct în fruntea mea. Niște coarne imense apar de undeva, de jos, de sub fereastra mea, și încep să arunce artificii spre mine. O flacără mică mă pișcă de nas și simt cum firul se pierde. Reni!… Reni???… și întunericul se lasă peste mine!

Întâi l-am simțit vag și confuz de parcă ar fi fost un ticăit de ceas uitat într-un colț pe bibliotecă. Apoi ca pe propriul meu ticăit interior ce urcă din piept și zvâcnește agresiv în urechi. Ssssst, tăceți un pic! Mă surprind certându-mi gândurile. Parcă se mai aude și altceva. Zgomot lângă zgomot, zgomot împletit cu zgomot. Îl simt cum crește în intensitate. Dar eu, eu unde sunt? De unde percep aceste zgomote? Mă simt într-o stare de imponderabilitate, de parcă aș visa… visa… da, asta este!… visez… ah!… o durere cumplită de cap mă cuprinde de colțul visului și mă apasă. Fruntea zvâcnește. Parcă o mică fantă mi se naște pe frunte și apoi crește, crește, se lungește și ia forma unui cerc. De pe circumferința lui pulsează durerea și zgomote îmi umplu gaura din cerc. Fiecare zgomot crește, crește, se umflă până atinge circumferința cercului apoi, așa rotund și plin, mi se rostogolește în creier. Hohot! E un hohot de râs! E hohotul de râs pe care l-am auzit… în vis sau… cine știe unde?… Ce durere cumplită de cap!

Ticăitul se prelinge într-un colț și acolo se stinge discret. Durerea din frunte încă pulsează și marginile ei mai trimit impulsuri în creier. Voci! Se aud voci și îmi par cunoscute. Cuvintele sunt încă confuze și trunchiate. Încerc să deschid ochii, să mă conectez la mediul din jur. “Tati, tati…” aud vocea Mariei. Sunt acasă, sunt în patul meu, sunt în camera mea. “Tati, tati, a venit, a venit Moșul…” Care Moș? Ce Moș a venit? Încerc să îmi aduc aminte cui îi spunem în familie Moș. Mâna Mariei îmi mângâie obrazul. “Hai, trezește-te, să vezi ce ne-a adus Moșul! Uau! Ce cucui ai în frunte! Ce ai pățit?” Duc mâna la frunte într-un gest mecanic și găsesc un adevărat corn, sau colț, sau con. Cum? Când? Ah! Azi noapte am alergat ceva prin casă, o arătare care a fugit prin bucătărie și care a sărit pe geam. Îmi aduc aminte de ceva coarne, de reni, de… cred că am luat-o razna!

Cu un zâmbet complice în colțul gurii, K. se apropie de mine. Îmi întinde un cadou. E ambalat frumos și legat elegant. Au muncit ceva Elfii! Mă gândesc la tipul care mi-a sărit azi-noapte pe geamul de la bucătărie. Nu m-au trezit sirene, nu am auzit niciun comentariu despre vreo nenorocire. O fi scăpat? Cum să sari de la etajul patru și să nu se audă nimic! Dar, dacă? Nuuu! Imposibil! “Hai, tati, ce faci? Nu îți deschizi cadoul? Suntem curioase să vedem ce ți-a adus Moșul!” Cu gesturi leneșe deschid cadoul, în cutie un tablou înrămat. Îmi pun ochelarii pe nas și privesc amuzat tabloul. Silabisesc printre zvâcniturile cucuiului din frunte: “the best blogger”. Blogger? Cine este blogger? Hm! Îmi aduc aminte! Și eu care credeam că doar îmi deschid niște ferestre și las sufletul să respire în voie! Acum înțeleg zâmbetul discret și ostentativ al K. O mai privesc încă o dată, încă este acolo, dar nu îmi dau seama dacă este ironic sau… nu!

De unde ideea asta? Nu știu dacă mi-a citit mai mult de șase “povești” în peste “doi ani de libertate”, așa cum scriam la o aniversare. La K. mă refer, nu la Moșu’! Și din acelea vreo patru erau despre ea, m-a citit doar ca să vadă cât de adânc am intrat cu bocancii în intimitatea ei. Altele două i le-am citit eu, într-un fel “am forțat-o”. “Vreau să îți citesc ceva! Mă interesează părerea ta!” Și-a lăsat cartea jos și m-a privit ușor condescendent. “Să nu te aștepți de la mine la o părere de fiică, sunt doar un critic care își spune părerea!” Uau! Și e într-un moment de maximă relaxare, e în vacanță altfel nu aveam nicio șansă. Îi citesc textul meu. E un text ușor, cu o urmă de umor. Mustăcesc amuzat, e totuși textul meu. Altă dată i-am citit ceva mai “serios”. Frânturi de suflet, bucăți de simboluri. Am surprins-o, nu mi-a spus-o răspicat, dar am simțit asta. Acum e ceva a “prosteală”, cum spune un cunoscut. Mă ascultă atentă. Hm! “E drăguț!”… îmi spune. Mă vede că mă umflu de plăcere și revine. “E drăguțel dar nu transmite nimic!” Îmi ascut ochii și las colțul gurii să zâmbească ironic. “Da, ți-am spus că voi fi critică cu tine. Știi să jonglezi cu… cuvintele!”. Trebuie să mă mulțumesc cu atât. Sunt un jongleur de cuvinte!

Nu i-am cerut o astfel de diplomă Moșului. I-am cerut altceva și deși am crezut că mă va uita, până la urmă mi-a trimis cadoul cerut. Ca un bonus mi-a adus și această diplomă de “cel mai bun blogger”. Mă face să îmi aduc aminte de Superblog 2013, când chiar am visat și sperat să câștig acest “campionat național al bloggerilor”. Am fost acolo la vârf timp de 19 etape, după care am abandonat. Câteva etape am fost pe primul loc, câteva etape am fost în primii trei, apoi am început să ratez termenele de postare ale articolelor și au apărut penalizările, restul… am fost acolo în față, în primii zece, până în momentul abandonului. Ce perioadă fantastică! Șase săptămâni de nebunie, de stres, de testat limite, de scos povești… da! nu am scris articole, am scris numai povești!

Nu! Nu sunt cel mai bun blogger! Cum nu sunt nici cel mai bun tată! M-aș bucura dacă aș reuși să mă intersectez undeva la mijloc. Poate că mai nimerit este un “cel mai bun tătic blogger”! Sau poate nici asta. Mi se tot reproșează că mai degrabă sunt blogger tătic. Ok! Așa să fie! Sunt “cel mai bun blogger tătic”! Ce spuneți? Ah! Era să uit, anul acesta am mai căpătat un adjectiv. Sunt un personaj “infatigabil”! Nu sună rău deloc!!!

Dragii mei prieteni… La mulți ani!… și să ne vedem în 2016 cât mai infatigabili!!!

 

Blogger

Foto

 


Povești pentru cei loviți la cap:


5.00 avg. rating (99% score) - 11 votes
 
10 Comments

Posted in Ciornă

 

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. dordefemeie

    31/12/2015 at 16:55

    La multi ani Adrian si un nou an asa cum iti doresti 🙂

     
    • Adrian

      31/12/2015 at 18:20

      La multi ani, Dor! Un 2016 plin de bucurii!

       
  2. Dana

    31/12/2015 at 23:13

    Nostimă povestirea ta, La mulţi ani, Adi! 🙂

     
    • Adrian

      04/01/2016 at 00:40

      La mulți ani, Dana!

       
  3. Radu Thor

    02/01/2016 at 19:52

    Cred că e cea mai importantă diplomă!
    La mulţi ani!

     
    • Adrian

      04/01/2016 at 00:40

      La mulți ani, Radu!

       
  4. Mihaela Damaceanu

    02/01/2016 at 23:15

    La multi an, Adriani! An Nou cu sanatate, bucurii si impliniri pentru tine si familia ta frumoasa!

     
    • Adrian

      04/01/2016 at 00:41

      La mulți ani, Mihaela! Să aveți un 2016 plin de reușite!

       
  5. Suzana

    05/01/2016 at 21:51

    La Multi Ani, Adrian!
    Cat mai multe bucurii si realizari!
    Sanatate si senin in suflet!

     
    • Adrian

      11/01/2016 at 17:13

      Te rog să îmi scuzi întârzierea! La Mulți Ani, Suzana! Să ai un 2016 plin de satisfacții, să fie așa cum îl dorești!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: