RSS
 

Ceapa

10 Mar

Citit de 2745ori!

“Ceapa” – Psiluneli

 

Ceapa


 

De la capătul tramvaiului mergeam trei kilometri pe jos până în satul bunicilor mei, bunicii din partea mamei. Intram în comuna Căţelu pe drumul principal şi după câteva sute de metri o coteam la stânga, pe una din uliţele pietruite. Treceam pe lângă cimitirul satului şi la mică distanţă o luam printre câmpuri, pe drumul de ţară ce lega comuna de satul Manolache. Îmi aduc aminte de praful pe care îl luam în picioare pe acel drumeag, părea că înotăm, şi de arşiţa ce ne sâcâia până ajungeam în sat.

Coboram în Valea Căţelu într-o zonă ce părea desprinsă din filmele cu marţieni, o zonă pustie ce alimenta tot felul de poveşti despre răufăcători. După ce treceam de acea zonă, traversam linia de centură şi ocoleam Fortul, un muşuroi plin de furnici, de cazemate, rămas din al doilea război mondial. De câte ori treceam pe lângă Fort, imaginaţia mea o lua razna de tot. Aş fi dat orice să pătrund în tainele lui, să intru în subteran şi să îl cercetez, să caut rămăşiţe din marele război. Bunicul îmi povestea că, de câte ori venea câte un raid american dinspre sud şi se îndrepta către Valea Prahovei survolând zona, sătenii fugeau toţi din sat şi se adăposteau în subteranele Fortului. Erau anunţaţi cu groază de sirenele de la Malaxa şi de la alte obiective industriale din apropiere.

După ce treceam de zona Fortului, obosiţi de soarele puternic şi de înotul prin praf, priveam spre marginea satului ca la o Fata Morgana. Cu gura uscată de praf şi de sete, parcă simţeam deja “gustul” apei proaspete de la cişmeaua satului. Ultimii zeci de metri îi făceam alergând şi întrecându-mă cu soră-mea, cu Nicoleta. Intram în sat şi prezenţa noastră era reperată imediat de babele ce stăteau la poartă. Aşa le vedeam noi pe femeile ce stăteau de vorbă la poartă, nişte babe ce şuşoteau tot timpul. De fiecare dată părinţii noştri ne avertizau să fim respectuoşi şi să îi salutăm pe săteni. “Bună ziua!” le salutam noi. “Bună ziua, maică!” răspundeau ele. Şi pentru că părinţii noştri erau mult în spatele nostru, babele nu ştiau cine suntem. “Ai, maică, ai cui sunteţi?” ne întrebau ele. “Ai lui Meşteru’!” răspundeam noi mândri. Aşa îl ştia lumea în sat pe bunicul, Meşteru’. Şi noi eram ai lui Meşteru’.

După ce terminam cu salutatul, făceam iar întrecere până la cişmea, setea ne chinuia rău. Era o cişmea veche, de fier masiv, vopsită în verde, cu o formă lunguiaţă. La spate avea un mâner de fier pe care cu greu reuşeam să îl apăs. Trebuia să mă ridic în mâini pe cişmea ca şi cum m-aş fi ridicat pe spinarea unui cal şi apoi să mă las cu toată greutatea pe acel mâner. Nicoleta băga repede o pană de lemn sau o piatră între mâner şi corpul cişmelei ca să rămână deschisă. În câteva secunde se auzea un zgomot pe ţeavă şi apa tâşnea cu putere, împroşcând uliţa satului. Era aşa de rece! Ne spălam cu apă pe faţă apoi ciupeam cu gura din marginea jetului şi beam apă până ne umflam în burtă. Apa ni se prelingea pe obraz şi se scurgea pe gât, apoi plonja în praful uliţei.

Ne îndreptam cu greu din acel efort de a potoli setea şi ne târam cu burţile pline pâna la curtea bunicului. Poarta era întotdeauna închisă cu un zăvor pe interior. Trebuia să ne urcăm pe gard, să trecem mâna peste şi să tragem de zăvor. Zarva noastră din uliţă îl anunţa întotdeauna pe bunicul că are musafiri. Ieşea voios din casă şi ne prindea mai mereu urcaţi pe gardul lui. Cu ochii mijiţi a falsă supărare şi cu un zâmbet ironic în colţul gurii ne întâmpina în stilul lui caracteristic:

“Tu-ţi ceapa mătii, dă-te jos de pe gardul meu!”

P.S.: Bладимир, Я желаю вам неделю с большим количеством лука,улыбаться без слез!!!

(nu te certa cu mine, ci cu google translate)

 

Cismea

 

 

Nebunii de cuvinte psilunatice… scăpate din gânduri… găsiţi şi în tabelul Psipsinei.

 

Articole asemănătoare (psiluneli):

 

 


5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote
 

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. Mihaela

    11/03/2014 at 06:55

    Imi place cum ai scris, imi aduce aminte de copilarie…

     
    • Adrian

      11/03/2014 at 10:04

      Mă bucur că ţi-a plăcut! Te invit şi la Fedeleş! 🙂

       
  2. roxana manea

    11/03/2014 at 09:40

    Multumesc mult, Adi , m-ai facut sa retraiesc anii copilariei.Si acum mai simt gustul apei,…ce rece…si buna…

     
    • Adrian

      11/03/2014 at 10:05

      Mă bucur că ţi-am răscolit amintiri din copilărie!

       
  3. dordefemeie

    11/03/2014 at 21:34

    Sa mai scrii despre satul bunicilor, sunt atat de pitoresti descrierile tale… m-am simtit transpusa cu totul in acel loc de basm.

     
    • Adrian

      11/03/2014 at 22:23

      Trebuie să caut în desaga cu amintiri! 🙂

       
  4. Lili

    12/03/2014 at 16:20

    Buna Adi,

    Imi plac foarte mult textele tale. Ma fac sa vizualizez toate cele scrise de tine.

    De fiecare data cand povestesti e ca si cum ma uit la un film.

    Am reusit sa te vizualizez pe tine si sora ta, pe babele de la poarta dar si pe bunicul tau.

    Toate cele bune

     
    • Adrian

      12/03/2014 at 16:24

      Mă bucur că îţi plac poveştile mele, Lilişor! 🙂
      Ai fost vreodată la vreun Fedeleş? 🙂

       
  5. Irealia

    12/03/2014 at 22:51

    Tu te pui cu curiozitatea mea?! Cu-cu! 🙂 Google translate zice așa: Bladimir, vă doresc o săptămână, cu o mulțime de ceapa, zâmbet fără lacrimi! 🙂

    Pe lângă asta, de când citesc pe-aici, cu intermitențe, așa cum pot, nu-mi amintesc să fi savurat un text mai mult ca pe ăsta. Are o duioșie, un drag în el, de m-a trimis direct pe ulița copilăriei. În fond, asta-i: să-ți rămână ceva din rândurile alea. Și-ai reușit. Doamneee, rece-i apa de fântână!

     
    • Adrian

      12/03/2014 at 23:04

      Să vezi cât m-am chinuit să învârt fraza, că la o traducere inversă ieşea ceva “… cu lacrimi” şi mă gândeam că o să mă creadă omul vreun nepoliticos! 🙂
      Îţi mulţumesc frumos, Ire…ana! “Ielele”, “Zburătorul” şi “La Fedeleş” mi-au readus în suflet amintiri minunate!

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: