Caietul cu poezii – „Plouă”
Plouă
Plouă…
de când a venit primăvara, plouă…
îşi plânge emoţiile alungate,
şi se scurg toate, mi se scurg pe tâmple
înecându-mi gândurile, despărţindu-mi
bătăile inimii şi dizolvându-le… pete
de dor, pe malurile opuse ale
oceanului de neputinţă în care
mă transformă!
Plouă…
de când durerea mi-a devenit transparentă, plouă…
şi picăturile mă izbesc… toate, aruncând
stropi din mine până în cer, proiecţie
neterminată a celuilalt eu… nori
plini de gesturi ce nu mai ştiu
unde să se ascundă, să nu îşi mai vadă
reflexia, neîmplinirea în oceanul
din mine!
Plouă…
de când ne privim faţă în faţă, plouă…
eu şi cu tine, eu şi cu tine din mine,
încercând să acoperim cu stropi… umbrele
neîncăpute în oceanul din noi!
Articole asemănătoare:
-
Caietul cu poezii 66 – Menuet
-
Caietul cu poezii 65 – Autoportret în iarnă
-
Caietul cu poezii 64 – Sera
-
Caietul cu poezii 63 – O ultimă… frunză
-
Caietul cu poezii 62 – antiToamnă sau Atentat la Toamnă!
4 Comments
Foarte frumos! Ultima strofă a rămas întipărită în mine. Și rezonează perfect și cu primăvara asta de afară și din noi.
Mulţumesc mult, Claudia. Şi… primăvară frumoasă!
Sper sa vina soarele mai repede, nu de alta, dar pare periculos sa te imprastii asa, dezordonat, printre nori!
Weekend placut, Adrian! 🙂
Depinde de ce simţi când ajungi în nori! 🙂 Mulţumesc frumos, Suzana.