Am întins
degetele
să te culeg dar…
erai atât de departe,
atât… de departe!
Mi-am odihnit
palmele pe frunte
şi gândurile
mi le-am împletit
cu degetele
neputincioase
într-un căuş
de inimă pulsând,
cu doruri strivite
între două bătăi…
Un dor strivit
o petală scuturată,
un dor strivit…
un căuş pulsând
sub valsul căzut
al petalelor atrase
de două bătăi
ce şoptesc neîncetat:
“eşti atât de departe”,
“atât… de departe”!
2 Comments
Nu cred că depărtările pot fi o piedică în realizarea visurilor. 🙂
Lumea e construită din piedici, Radu. Uită-te în jur…