RSS
 

Caietul cu poezii 21 – Voluptoasele tristeţi

30 Aug

Citit de 2087ori!

Poezia “Voluptoasele tristeţi”

 

Voluptoasele tristeţi


 

Sufletul meu
e plin de ferestre,
în spatele fiecăruia din ele
există o cămăruţă
în care pâlpâie o lumină,
o lumină ce poate naşte împliniri.
Prin ele, dorurile mele
aleargă speriate
pentru că vine toamna,
pentru că toamna a venit,
şi ucide copacii,
e adevărat că vine romantică
şi cu multă poezie,
dar ea ucide,
şi pe cine consolează că ei,
copacii, mor în picioare…
Tu calci stingheră
pe frunzele uscate,
şi cu voluptate tresari
la jalnica simfonie a lor,
te opreşti o clipă
în faţa sufletului meu,
şi priveşti,
în prima fereastră
un prunc gângureşte fericit,
în a doua o fetiţă
se roagă să nu-i moară păpuşa,
în a treia un Cătălin şi o Cătălină
cu resemnare trag jaluzelele…
în a douăzeci şi şasea
o mamă tristă îşi strigă
copilul vândut,
iar mai departe,
mai departe nu se vede nimic,
ferestrele sunt camuflate,
sau poate dincolo de ele
e numai întunericul,
întunericul parafrazat cu moartea.
Indiferent câte ferestre
vei vrea să spargi
cu paşii tăi stingheri,
în spatele cioburilor
toate fiinţele din sufletul meu
poartă un singur chip,
acelaşi chip,
chipul tău!…
Doamne, nu lăsa sufletul să moară!…

 

Toamnă

 

 

 

 

 

 

 

Foto

 

Articole asemănătoare:


5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote
 

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. dordefemeie

    30/08/2013 at 11:58

    Imi plac tristetile tale voluptoase, si sa stii ca sufletul nu moare niciodata….

     
    • Adrian

      30/08/2013 at 23:36

      Sunt atât de voluptoase că dau pe afară! Mulţumesc, Dor!

       
  2. maya

    30/08/2013 at 13:52

    Ploi care curg
    Nopti ce se scurg
    Frunze ce cad
    Doruri ce ard
    Greieri ce mor
    Plecari care dor
    Ferestre sparte
    Spaima de moarte
    Timp curs firesc
    In tot ce-i lumesc.

     
    • Adrian

      30/08/2013 at 23:41

      Spaima de pustiu, şi de timp curs prea firesc! 🙂 Mulţumesc, Maria!

       
  3. Adriana

    30/08/2013 at 15:45

    Tristeti ce ating cămăruţe stinghere,
    Cu ferestre sau nu, şi cu şoapte de dor,
    De ce toamna să nu le fie un fel de înviere
    Spre bucurii rodite nu cu suflete ce mor?!

     
    • Adrian

      30/08/2013 at 23:53

      Pentru că toamna le e un fel de himere şi sufletele mor a pustiu, până se întoarce “primăvara”! Dă-mi voie să îmi scot jobenul şi să te salut!

       
  4. Radu Thor

    30/08/2013 at 20:07

    Şi în anul următor
    Vara va veni uşor
    Voluptoasele tristeţi
    Amintire de poeţi

    Nu le am cu versurile cu rimă, mi-a placut Maya !

     
    • Adrian

      31/08/2013 at 00:01

      Şmecherule! Te cred că ţi-a plăcut! Din amintirea de poet, de la 16 ani, stii… balcon, mare, română… mai vrem ceva!!!

       
  5. psi-words sweet …september | psi-words

    01/09/2013 at 10:57

    […] septembrie… să vă fie septembrie mai frumos decât vă imaginaţi. şi vom începe această lună, cum altfel decât cu o sărbătoare, căci astăzi este ziua de naştere a micuţei noastre portugheze sim cum îi spun eu. va urma la rând doamna cu ochi de rusoaică, cita, ştiu că şi tibi este născut în această lună, va fi şi ziua lui vienela şi a lui carmen pe care o aşteptăm să se întoarcă din vacanţă şi vom termina sărbătorile, pe când se “coace” mustul cu ziua lui adrian. […]

     
    • Adrian

      02/09/2013 at 00:18

      O lună plină de sărbători! Cine-i născut în septembrie….
      Mulţumesc, Psipsina! Luni seara mă întorc din week-end-ul prelungit şi văd ce au mai postat prietenii mei! 🙂

       
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

%d bloggers like this: