Iubito,
răpeşte-mi noţiunea timpului, şi
lasă-mă să rătăcesc, la braţ,
c-un dor prin ochii tăi…
Îneacă-mi focul veşnic
ce mă arde,
cu lacrimile tale, şi
arată-mi drumul spre retină,
să ardem amândoi în vâlvătăi!…
Iubitule,
sărută-mi mâna odioasă, şi
lasă-mă să-ţi dau să bei, amarul tot,
ce tandră de adio ţi l-am pregătit…
Priveşte-ţi umbra toată
căzută-n agonie,
ce se topeşte printre lacrimile mele, şi
oare ai putea să-mi ierţi
păcatul săvârşit!…
De cele mai multe ori, drumul spre retină este unul anevoios. Depinde de intensitatea luminii produsă de cunoașterea celuilalt. http://andreigalatanu.blogspot.ro/
Sa ma ierti de dragul tau, de dragul meu, de dragul nostru! Fa ti un bine, iarta ma!
Frumoase versuri..trist adevar
Ps: sunt noua in „joaca de a blogg erii”, stiu ca mai am de invatat 🙂
Astept o vizita, un comentariu ^-^
Salutari!
8 Comments
frumoasă poezie :)!
Mă bucur că îţi place poezia mea.
De cele mai multe ori, drumul spre retină este unul anevoios. Depinde de intensitatea luminii produsă de cunoașterea celuilalt.
http://andreigalatanu.blogspot.ro/
Da, Andrei. Depinde de intensitatea sentimentelor dăruite celuilalt. Îţi mulţumesc pentru conetariu.
pasiune si durere, un cocktail pe care nu il recomand, dar pe care se pare ca tu l-ai baut pana la fund
Dacă nu guşti… nu simţi nimic! Doar păcăleşti…
Sa ma ierti de dragul tau, de dragul meu, de dragul nostru! Fa ti un bine, iarta ma!
Frumoase versuri..trist adevar
Ps: sunt noua in „joaca de a blogg erii”, stiu ca mai am de invatat 🙂
Astept o vizita, un comentariu ^-^
Salutari!
Salutări și multă inspirație în noua joacă!