Poezia “Singurătate” 

 

Singurătate


 

Deschid ochii şi privesc…
dar ochii mi se izbesc
de o ceaţă,
o ceaţă deasă ce mă sufocă.
Întind mâinile şi pipăi…
în jurul meu doar
nefiinţă,
şi frigul banal,
şi dezolant
ca pustiul ce-mi atacă sufletul.

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto

 

Articole asemănătoare:


8 Comments

  1. Adriana – Înșiră-te mărgăritare

    Cu ochii larg deschişi
    Şi simţuri adormite
    Citesc cuvinte pustiite de dor
    Şi nu ştiu cum
    Dar nu-ţi simt pustiul din suflet in ele
    Ce bine!
    Sunt…doar ceată. Sau nu?

    • Adrian – România – Ştiu ce am simţit, ştiu ce respir şi încerc să aflu ce voi deveni!!!

      Ori ceaţă, ori pustiu, ori nefiinţă,
      Crezi că mai pot să-mi decodific stările normal?
      Mă-npiedic de ce văd, o fi ceva dorinţă?
      Mă simt o goeletă ce nu-şi găseşte mal!

  2. dordefemeie – `Uneori, pentru ca un vis sa se implineasca, e suficient sa il ai.` Urszula Zybura

    Superba imaginea, perfect asortata poeziei si sufletului tau indragostit de inaltimi…

  3. Vienela

    Un om care poate spune in cateva cuvinte ceea ce altii nu reusesc in postari kilometrice, nu poate avea sufletul atacat de pustiu. Imi place mult poza!

  4. Închide ochii la loc ,
    încearcă acum să privesti doar în tine
    nu-i așa că acum ți-e mai bine?
    Știu.Te-am citit
    și am vazut de unde-și trage seva
    rădăcina luminii.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »