RSS
 

Author Archive

Caietul cu poezii 74 – Copilul sufletului

12 Feb

Caietul cu poezii – “Copilul sufletului”

Citeşte continuarea acestui articol »

 

Nopți albe cu Olympia

10 Feb

Sunt singur în sufragerie. În jurul meu s-a făcut liniște. Măriuca doarme de ceva timp. M a plecat și ea la culcare. Am rămas în colțișorul meu preferat din cameră. Răsturnat în fotoliu, cu privirile tangente la cerul așezat spre atriul stâng, butonez relaxat la telefon. Baleiez între aplicațiile preferate, cu gândurile scrutând spre alte zări. Doar scârțâitul ușii mă mai scoate din zborul gândurilor, o mișcare scurtă ca de sistolă lipită între două oftaturi, un mic recul și apariția Fridei. Mai bântuie prin casă în căutări doar de ea știute, pentru ca apoi să mi se urce pe piept torcând și aruncând priviri furișe către ecranul telefonului. După câteva zeci de secunde de așteptare, mă părăsește ofensată și se duce să împingă vreo cutie de pe birou, sau să foșnească vreo pungă rămasă prin cameră. Televizorul curge în dialoguri la care mai ciulesc urechile din când în când. Apoi se stinge. E miezul nopții. L-am setat să se stingă la miezul nopții deși mă culc la acea oră extrem de rar. Intind invariabil mâna întru-un gest reflex spre telecomandă și repornesc televizorul. E ca un gest tipărit în mine, ca o mângâiere a Fridei, ca o împreunare a mâinilor pe frunte pentru domolirea gândurilor mele. E ora la care se desenează parabole din sufletul meu până spre marginea Pacificului, până în Olympia. Sau… și mai organic, se desenează nopți albe până în inima Olympiei.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
2 Comments

Posted in Karla

 

Caietul cu poezii 73 – Apusul

24 Jan

Caietul cu poezii – “Apusul”

Citeşte continuarea acestui articol »

 

Alergător la Polul Sufletului

21 Jan

Fac ușoare mișcări de încălzire. Sunt doar câteva reminiscențe ale vremurilor când mă pregăteam de un nou meci pe terenul de fotbal din curtea școlii. În general nu mă încălzesc, pur și simplu dau drumul la alergare. Încălzirea se produce pe primii kilometri alergați. Acum aștept să se activeze gps-ul și să pornesc cronometrul. Brrr! E frig! Și e dimineață. Iar eu nu sunt obișnuit cu mișcarea de dimineață. Sunt un alergător al serii, cu pași apăsați ce pătrund peste orele nopții. Privesc către mâna stângă și apăs pe butonul roșu. Șoseaua este pustie. Comunitatea se ascunde de frig dincolo de ferestre. O pojghiță invizibilă face ca încălțămintea sport să nu aibă aderență. E ca un parchet lustruit pe care Maria mai face câte o alunecare, amintindu-mi că și patinajul are legătură directă cu poarta sufletului, că are locul lui în sufletele noastre.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
 

Gară pentru mine

14 Jan

Privesc la strada care pare uitată în această zonă a orașului. E miezul zilei și aerul zace încremenit de atâta nemișcare. Trotuarele pustii se privesc indiferente. Doar două, trei bucăți de hârtie se zbat neputincioase pe mijlocul drumului. Nu le ajută nimeni. Nici un bombeu de copil distrat, nici vântul cu toanele lui furioase, nici respirația cu tristeți de decembrie a naturii. Tălpile mi s-au oprit într-un echilibru nedorit pe marginea bordurii. Îmi alunecă aproape imperceptibil înainte și înapoi, jucându-se cu gândurile mele, scoțându-le din starea de contemplare. E ca un joc pe marginea căderii. A căderii asumate într-o lume plecată dincolo de simțuri.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
2 Comments

Posted in Ciornă

 

Desculț în Herăstrău

26 Nov

Sâmbătă dimineața. Au trecut șase săptămâni de la ultima cursă oficială, Semimaratonul alergat în echipa ATCA. Mă pregătesc de altă cursă. De data aceasta una scurtă, de doar 5 kilometri. Și tot în compania echipei ATCA. E un moment bun să îi reîntâlnesc. Le-am spus un “DA” cu câteva luni în urmă și, de atunci, mă simt legat de ei. Mă simt legat sufletește de tot efortul lor depus în ajutorarea unor copii. De aceea mă bucur tare mult să le fiu alături. Și să aduc un strop de energie în Turnul Speranței pe care, ei, cei din echipa ATCA, îl construiesc în fiecare zi. Echipamentul mă așteaptă pe canapea. Privesc cu drag la fiecare piesă. Sunt ca niște bucăți din mine pe care le scot și le odihnesc pentru câteva zile. Pentru ca apoi să mi le returnez și să zburd pe aleile parcului. Alei ce mi se regăsesc săpate în propriul meu sistem sanguin.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
2 Comments

Posted in Ciornă

 

“Mi s-a vindecat gurița!”

28 Oct

E ora 3 dimineața și nu pot să dorm. Patul îmi pare ca un malaxor ce îmi frământă gândurile. Le frământă încercând să mă cuprindă și pe mine cu totul. Mă obsedează. Această mărturisire mi-a furat somnul și mă zvârcolește în noapte. “Mi s-a vindecat gurița!” Vă puteți imagina o scenă de familie. Într-o grădină. La adăpostul unui nuc bătrân și cu o coroană impresionantă. Tatăl și copilul adăpostiți de picăturile jucăușe ale unei ploi de vară. El, copilul, privește curios cerul printre ramurile copacului. “Tati, crezi că norișorul este supărat și acum plânge?” Sau vă puteți imagina aceeași scenă de familie, dar schimbați decorul. La plimbare pe aleile parcului. “Tati, unde este Blacky?” “E aici între noi, merge cu boticul lângă umărul meu.” “Ah, ce bine, credeam că l-am pierdut. Hai, Blacky, hai să alergăm!” Blacky este căluțul imaginar, cel care îl însoțește în toate plimbările pe copil. Mă obsedează această replică. Pornesc calculatorul și încep să scriu.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
11 Comments

Posted in Ciornă

 

Ce legătură este între autism și carbohidrați?

22 Oct

Pe la începutul lunii septembrie am făcut cunoștință cu ATCA. ATCA este o organizație ce s-a implicat într-un efort generos de luptă împotriva autismului. În cele două centre ale organizației, 139 de copii diagnosticați cu tulburări comportamentale și din spectrul autist sunt ajutați, prin intermediul unei terapii numită ABA, să spargă barierele acestui sindrom și să își construiască un viitor cât mai aproape de normalitate. Am avut șansa să vizitez unul dintre aceste centre, să stau de vorbă cu terapeuți, să asist dintr-un colț al camerei la ședințele de terapie, să fiu martor al acestor lupte zilnice, lupte ce aduc un strop de speranță pentru familiile acestor copii. Am avut șansa să cunosc oameni extraordinari la ATCA, oameni fără de care această luptă cu autismul ar fi infinit mai grea și poate chiar lipsită de speranță. Dar ce legătură este între autism, carbohidrați și ATCA?

Citeşte continuarea acestui articol »

 
No Comments

Posted in Ciornă

 

139 de ore până la startul Semimaratonului copiilor de la ATCA

09 Oct

Mai sunt 139 de ore până la startul Semimaratonului. E Semimaratonul lor, al celor 139 de copii de la ATCA, 139 de copii diagnosticați cu autism. Mai sunt 139 de ore pentru noi. Dar pentru ei? Pentru ei? Cum se măsoară timpul? Cine știe? Poate cineva să pătrundă în această stare a lor, să vadă unde se produce ruptura cu realitatea? Ne poate ajuta cineva? Ne uităm în jur și căutăm un ciot de speranță. Orice, orice care poate face ca lucrurile să se întoarcă, orice care poate face ca acești copii să fie redați înapoi părinților lor. O rază de soare, un gest, o îmbrățișare, o lacrimă scursă. Suntem atât de neajutorați! Poate de acolo, din lumea acea a lor, poate că ei strigă după ajutor. Ne privesc absenți, dar sufletul lor strigă, cheamă îmbrățișarea mamei pe care cu siguranță nu au uitat-o. Mai sunt 139 de ore pentru noi. Dar pentru părinții lor? Pentru părinții lor cum se scurge acest timp atât de nemilos?

Citeşte continuarea acestui articol »

 
2 Comments

Posted in Ciornă

 

Alerg pentru 139 de suflete captive în lumea autismului

23 Sep

Unu, doi, trei… pașii se înșiră ca niște bătăi de inimă așezându-se într-o buclă de așteptare la marginea pieptului… patruzeci și opt, patruzeci și nouă, cincizeci de zbateri ale brațelor în dezmierdări cu aerul într-un tango accelerat până la limita contopirii… nouăzeci și opt, nouăzeci și nouă, o sută de respirații prelinse în cuvinte de îmbărbătare pe buzele uscate de efort…. o sută treizeci și șapte, o sută treizeci și opt, o sută treizeci și nouă de minute smulse dintr-un cotidian indiferent și dăruite unor suflete inocente ce își poartă zâmbetele captive într-o altă lume.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
8 Comments

Posted in Ciornă

 

Un an de vacanță

15 Sep

Am avut opt ani minunați împreună cu K. la Școala Gimnazială 195. Opt ani în care nu îmi aduc aminte de un singur moment în care să mă simt altfel decât mândru de ea. Opt ani în care ședințele cu părinții erau adevărate momente de savoare și relaxare pentru mine. Recunosc că în primii patru am avut un rol mai degrabă secundar, a contat foarte mult modul cum s-a lucrat în clasă și prezența foarte consistentă a mamei. Începând cu clasa a V-a am fost promovat, și am intrat pe un rol de titular, în special pe materiile “tehnice”, doar sunt inginerul din familie. Matematici, Fizică, un pic de Chimie, Istorie (cu ce plăcere dialogam amândoi despre epoci și personaje istorice), Geografie, proiecte la Civică și Tehnologie. La Română eram depășit, nu aveam ce să o învăț, dimpotrivă, îi ascultam uimit și emoționat eseurile scrise pentru teme sau concursuri școlare. La Gramatică M. și-a păstrat postul de titular, era principalul ei partener. Evident că toate acestea au fost posibile în primul rând datorită ei.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
2 Comments

Posted in Karla

 

Sensul cuvintelor

10 Sep

“Atenție se închid ușile, urmează stația…”, cu o ușoară oboseală în gesturi mă uit la ceas. Minutele aleargă înspre ora 19.00. Mă îndrept spre casă, după o nouă zi de muncă. A mai trecut încă o zi prin mine, printr-un mine ce încearcă să devină din ce în ce mai imun la zgomotul din jur, un mine ce detestă vânzoleala străzii, un mine cu gust de surdă echilibristică printre gânduri. La prima cobor, deși rămân în mine și îmi duc pașii indiferenți printre ceilalți trecători. Sunt minute când schimb trotuare, când gesturi absente smulg câte o bucățică de frunză ieșită în cale, apoi o mototolesc între degete și o aruncă în grădină ca pe un vis interzis.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
2 Comments

Posted in Ciornă

 

Caietul cu poezii 72 – Cuvintele Toamnei

03 Sep

Caietul cu poezii – “Cuvintele Toamnei”

Citeşte continuarea acestui articol »

 

Drumeț prin Carpați – Un Parâng Mare… mare cât inima mea

31 Aug

O bucățică de infinit se zbate tăcută între cer și pământ. Privesc peste umăr la chemarea orașului. Acolo jos, contopit cu orizontul, orașul e încă amorțit de somn. Ca o făptură ușor contorsionată, cu jumătatea de jos spre curgerea râului, acoperită de un văl de ceață, de parcă norii ar fi coborât drăgăstoși să îi acopere rotunjimile fierbinți, cu jumătatea de sus pulsând dezvelită în așteptarea îmbrățișării dimineții. Cerul privește pe furiș către firul de apă ce desenează curbele orașului și roșește, roșește încetișor lăsând razele să umble în căutarea ferestrelor deschise.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
9 Comments

Posted in Muntele

 

Karla’s Dreams

22 Aug

“Când pleacă Karla?”… este întrebarea cea mai des auzită în ultimele luni. Este întrebarea care m-a bântuit și care mi-a rupt sufletul în două. O parte mustind de bucurie și de mândrie, cealaltă adunând tristeți cu fiecare semn de întrebare. De șapte zile această întrebare și-a devorat răspunsul, apoi s-a dizolvat în îmbrățișările noastre de rămas bun. M-a lăsat buimac în acea seară, cu gust de abandon pe buze, cu privirile căutând speriate spre o lume pustiită. Mi-am dus zvârcolirile peste noapte, luptându-mă cu tristețile din mine și așteptând lumina dimineții, să-mi pătrundă în suflet și să-mi readucă culoarea zilei de mâine. M-am trezit pe la 5.30 dimineața și instinctiv am luat telefonul. De câteva minute un sms mă aștepta. Era un mesaj de la ea. Un mesaj simplu și banal, un mesaj ce mi-a readus soarele în geam.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
 

Călăreț prin Munții Măcin

11 Aug

Mergem în șir indian. Ne întindem pe un fir de vreo 40 de metri. Șirul este format din șapte exemplare de rasă, pur sânge, foarte frumoase, dresate. Mergem în tăcere, sunt primii pași. De abia am ieșit din manej și am pornit pe cărarea ce merge către sud-est, către Valea Cernei. Emoția este atât de mare, atât de vie, încât parcurgem primele sute de pași într-o tăcere totală. Mă bucur de acest moment ca un copil. De fapt, sunt un copil în aceste clipe. Mă simt ca într-o patrulă prin preerie, o patrulă de cercetași ce încearcă să ducă un mesaj la cel mai apropiat fort. Mergem în șir indian, într-o tăcere deplină, strunind caii să pășească pe aceleași urme, pentru a putea deruta iscoadele vreunui trib de indieni răzvrătit.

E dimineață, soarele s-a ridicat dezmierdând coroane de stejari. Umbra dublează personajele ce urcă poteca stingheră prin poieni de stepă. Ici colo mici stâncării ce obligă calul să așeze copita ca într-un dans. Cărarea ne duce prin porțiuni de rariște, pe lângă copaci ce ne ating invidioși cu ramurile lor. Șerpuiește prin vegetația bogată și încă verde, pentru ca surprinzător să dispară după frunziș de Cărpiniță. În spatele nostru se înșiră colină după colină. E o alternanță plăcută, cu peisaje încântătoare, ce îți menține o stare permanentă de bucurie.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
2 Comments

Posted in Muntele

 

Drumeț prin Dobrogea – Vârful Țuțuiatu

04 Aug

Pentru mine 2017 este Anul Dobrogei. Până în acest an, Dobrogea îmi era acel ținut uscat, parcă izolat, estompat într-un trecut ce îl măcinase și îl transformase într-un teritoriu ce își ascundea relieful, un ținut doar traversat de Autostrada Soarelui în drum spre mare, și o extensie acceptată la Delta Dunării. Era ca o noapte aridă de vară, în care somnul vine greu și face ca așteptarea dimineții să fie un amestec de dorințe zvârcolite. Nimic emoționant, nimic special, doar un tunel ce trebuia traversat spre chemarea voluptuoasă a mării.

2017 este anul în care am descoperit Dobrogea, momentul când ceva s-a deschis în mine și s-a conectat la tot ce reprezintă ea. Am descoperit-o în lanurile imense de Maci ce invadaseră câmpurile și trimiteau ocheade către șosea, în rândurile de Floarea Soarelui ce dansau ca niște vestale sub raze fierbinți. În vorba domoală a “bunicului” ce îmi arăta cu mândrie grădina lui cea trudită. Pe colinele ce se succedau și se strângeau unele în altele ca într-o pictură naivă de școlar, în frumusețea adolescentei cu părul bălai și lung, parcă desenat din spuma mării, ce călărea în fața noastră pe un cal alb pur sânge și ne conducea emoțiile într-un amestec ireal de drumeție și ecvestru pe plaiurile Munților Măcin. În armata de mori de vânt ce mestecă imperturbabilă povești și își ascute palele în mângâierea vânturilor. Pe ziduri de cetate ce au respirat măreția Bizanțului, au fost atinse de forța celei ce era denumită Magnifica Republică, “superba” genoveză, ziduri ce au sângerat în calea năvălitorilor ce râvneau la bogățiile Țării Românești, pentru ca ulterior timpul să transforme cetatea în garnizoană otomană și apoi să aștearnă uitarea peste ea.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
4 Comments

Posted in Muntele

 

Drumeț prin Carpați – Lacul Vulturilor

17 Jul

Plouă. Ne-a plouat toată dimineața, tot drumul. Acum plouă mărunt. Atât de mărunt încât ne obosesc ochii căutând să surprindă perdeaua de picături în cădere. Doar luciul lacului tresare de apăsarea picăturii și aruncă cercuri de neliniște în jur. Șuvițele simt ploaia ca pe o mângâiere, o atingere ce se pierde prea repede, neavând răbdarea să se dizolve în stropii de transpirație ce se preling pe frunte. E atât de liniște în jur! Nici vântul nu îndrăznește să tulbure liniștea ce a îmbrăcat lacul ca într-un halou. Pe malul nordic al lacului, o stâncă își potolește căderea gustându-i liniștea și înnăbușindu-și vaietul ce o bântuie din vremurile când s-a desprins din propriul paradis. Ca o consolare a căderii și-a lăsat mănunchi de flori să îi crească pe tâmpla ce se așezase mai aproape de apus.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
6 Comments

Posted in Muntele

 

Funambulul

02 Jul

Cu degetul mare ating ușor firul aproape invizibil. Mișcarea este fluidă, o presiune discretă, ca o mângâiere a palmelor peste coala de hârtie. În călcâiul drept se simt mirări, se strâng semne ce tremură pe lângă glezne și urcă, urcă pe gambă. Umerii se apleacă înainte cu brațele bătând aerul în căutarea unui echilibru. Trupul se rotește nesigur către stânga, un gest de protecție pentru atriul stâng ce pulsează vulnerabil deasupra hăului, sau o încercare de împingere a palmei cu degetele deschise către celălalt capăt al visului. Nesiguranța îmi trage umerii înapoi și brațele se întind ca niște aripi de fraze neterminate, lăsând chemarea ghemuită în căușul palmei. Călcâiul stâng se așază pe rândul următor, lăsând cealaltă parte a inimii să alunece peste înțelesuri.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
4 Comments

Posted in Ciornă

 

Inimă de maratonist

16 Jun

2014. Toamna se instalase peste natură de ceva timp. În acele zile trăiam o toamnă întunecată, ploioasă, friguroasă, o toamnă ce nu lăsa soarelui nicio șansă să îmi zâmbească. Se apropia sfârșitul lunii octombrie. Un octombrie ce debutase alergând prin visurile mele și își proiectase, în real, traseul pe bulevardele bucureștene. Trecuseră aproape trei săptămâni de la primul meu Semimaraton. O cursă în care am intrat nu doar cu gândul să o termin, ci o cursă în care m-am bătut cu secundele. Mi-am dorit să cobor sub 2 ore și nicio bucățică din mine nu m-a trădat. Emoția momentului se risipise ușor în scârțâit de frunze coapte. Pauza se terminase și trebuia să reîncep pregătirea pentru noul sezon, pentru primul meu Maraton. Primii pași pe aleile IOR-ului, alei atât de dragi, se împletesc cu o senzație nouă, un mic disconfort ce parcă pulsează la îmbrățișarea dintre piept și braț. Oare ce o fi? Pumnul drept izbește pieptul. Fruntea mi se ridică încercând să străpungă aerul tomnatic.

Citeşte continuarea acestui articol »

 
4 Comments

Posted in Ciornă

 
 
Follow

Vei primi în Inbox orice nou articol postat pe acest blog.

Alătură-te celorlalţi abonaţi:

Translate »