Un început de săptămâna cu un brad împodobit în casă şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
“Să vă ningă în casă!”
E iarnă…
e Crăciun,
se naşte iubire,
se ninge…
cu sentimente
chiar dacă totul
îngheaţă,
chiar dacă totul
e-n fum.
Uneori…
în stradă,
iubirea se pierde
în fum,
iar sentimentele
sunt călcate-n
picioare.
Deschideţi…
fereastra larg
să vă ningă în casă!
E iarnă…
e Crăciun,
şi fulgi mari
mi se topesc în
suflet!
Crăciun Fericit!!!
Foto
Articole asemănătoare:
Sentinţa – Duzina de cuvinte
Noduri de gânduri
s-au scurs şi s-au aşezat
într-un soi de desiş…
nevăzut.
S-au lipit ca o rană
pe crengi şi-au creionat
amintiri uitate într-un colţ
decăzut.
Asimptote de rădăcini
au salvat un mesaj
părăsit sau uitat de un dor
necrezut.
Discul de cuvinte
s-a răzvrătit şi a eliberat
abţibilduri, un soi de pansament
prevăzut.
Lampadar de emoţii
s-a aprins şi-a proiectat
un gest cu gust salin
revăzut.
Sentimentele au dat sentinţa
şi gânduri au fost închise
fără regrete şi…
fără recurs!
Cuvinte aşternute în tabelul Psipsinei pentru “duzina de cuvinte”!!!
Hotărâsem ca acest articol să nu îl mai scriu, considerând că un abandon îmi răpeşte “dreptul” de a mai povesti despre experienţa SuperBlog 2013 şi de a mai face bilanţul unei curse neterminate. Nedreaptă decizie! OK, am abandonat! Şi? Am abandonat SB dar nu m-am abandonat pe mine!!! Am câţiva prieteni care m-au citit constant în această perioadă, care au înţeles efortul depus şi care m-au încurajat în permanenţă prin comentariile lor (mă refer strict la cei neimplicaţi în SB, cât şi la cei care nu au blog). Le mulţumesc pentru susţinerea şi pentru prezenţa lor printre rândurile mele!!! În primul rînd pentru ei vreau să scriu acest articol.
Duminică am primit de la Vienela o leapşă frumoasă, leapşa cititorului de cărţi. Şi cum sunt un cititor pasionat, m-am lăsat “atins” de această provocare. Adult fiind, m-am trezit la un moment dat înghiţit de “zgomotele” zilnice, de cele ce atrofiază spiritul şi sufletul cu fiecare secundă “trăită” în cotidian. Atunci mi-am pierdut dorinţa şi plăcerea de a citi, alunecând ameţitor într-o perioadă confuză şi gri, o perioadă destul de lungă. Am trecut prin aceasta ca un amnezic, nereţinând mai nimic, cu vibraţii speriate şi rătăcite undeva în adâncul sufletul meu… Ceva s-a petrecut prin 2009, în primăvara acelui an. Dezgheţul a venit şi la mine. Am regăsit bucuria de a citi. Am răsfoit anticariatele online şi mi-am cumpărat multe cărţi. Am reînceput să citesc şi am făcut-o cu furia celui care a pierdut atâţia ani. Am profitat de orice bucăţică de timp liber. Am citit prin metrou, prin RATB, în vizite, în creierii nopţilor, în vacanţe, în parcuri… Acum un an şi jumătate i-am făcut cadou soţiei mele un Kindle Touch. Evident că acest Kindle mi-a devenit cel mai bun “tovarăş”. Am de citit pentru o călătorie până la marginea sistemului solar şi înapoi! Aceşti ani petrecuţi printre rânduri mi-au reaprins colţişoare din mine şi nu întâmplător mi-am făcut acest blog. Şi culmea ironiei… din cauza blogului am mai puţin timp de citit… cărţi!!!
Un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Stăteam amândoi la masă… faţă în faţă. Ne aşezasem de fiecare parte a mesei, între noi doar gânduri şi un pahar gol. Ne aruncam priviri curioase prin pahar şi dincolo de el se reflectau indiferenţe. Am venit singuri dar ne-am aşezat împreună. Niciunul dintre noi nu a vrut… nici să se aşeze dar nici să plece. Ne cunoşteam, sau cel puţin aşa speram, şi totuşi ne eram străini. Privirile s-au încrucişat amuzate şi au alunecat către paharul gol. Era ca un spaţiu nefiresc şi uitat în centrul universului. Masa devenise propria noastră cale iar noi… gravitam la capătul privirilor ce străpungeau paharul gol.
Pentru că nu am reuşit să postez luni o “poezie-floare”, o voi face miercuri cu un alt gen de poezie, “poezie-protest”. O poezie din perioada comunistă ce se pliază perfect pe realităţile “mirifice” ale societăţii româneşti din această epocă post-decembristă. Recunoaşteţi “interpreţii”?
Un ţiuit strident ca o alarmă de ceas se aude dintr-o dată, de undeva de lângă fereastră. Pe glaful ferestrei din camera Kărluţei e aşezată o cutie de plastic, o cutie roşie din care răsună acest zgomot. Mă uit la ceas şi remarc că este aproape ora 21.00. Se apropie momentul când primeşte de mâncare şi a dat drumul la alarmă pentru a ne avertiza. Mă duc în camera fetei şi iau cutia cea roşie. O duc în bucătărie şi o pun jos lângă calorifer. Un botişor alb se ridică spre mine iar ochişorii mă privesc cu un aer curios. Deschid frigiderul şi caut mâncarea pentru ea. Îi dau vreo 3 foi de salată verde, îi tai o bucăţică de castravete, la fel şi morcov. Un meniu complet pentru masa de seară.
