Roboţica – Duzina de cuvinte
A fost odat’ un roboţel,
era gălbui
şi-avea un cap trandafiriu
de fier,
dar vai, când
inima de smoală îi bătea
un dangăt ruginiu
şi înnegrit se auzea.
Până-ntr-o zi
când scumpa roboţică,
era o străvezie mititică,
s-a săturat
de-atâta cenuşiu şi fierăraie,
şi-a vrut să poarte-n piept
o inimă albastră
şi… de paie.
S-a dus la Zeul Violet
şi-n temple roşiatice
ea s-a rugat întruna,
pe verde s-a jurat
că vrea o inimă
adevărat’ acuma,
dar Zeul a privit-o
cu mirare
şi-n versuri albe el i-a spus:
“Sărmană roboţică,
ai dat în oxidare!”
Cuvinte aşternute în tabelul Psipsinei pentru duzinele de D. talentate!!!
Aseară am avut chef să cotrobăi prin podul casei şi să respir aerul “stătut” al obiectelor depuse acolo, al amintirilor uitate şi prăfuite. Sunt obiecte ce au fost uitate într-un “muzeu al inocenţei”. Sunt obiecte ce au ascuns în ele bucurii şi tristeţi, momente de euforie şi momente de dezamăgire, gânduri, versuri, cuvinte ce au ars şi au rămas… Am deschis cutia magică iar mâna a atins şi a trecut duios peste agenda cu coperţi albastre. Un suflet întreg se adăposteşte acolo, cu alunecări între zbucium şi tihnă, cu zâmbete şi regrete, uneori captiv din prea multe revolte. Paginile se derulează încet iar cuvintele se regăsesc şi se îmbrăţişează uimite. Oare mai au ele vreun înţeles acum?
Poezia “Ferestre”
Un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Dansul gesturilor lente – Duzina de cuvinte
Mi s-a prelins
un predicat pe buze,
Gândul mi-e prelung
şi agitat a soi de precupeaţă,
Gest stingher precede
atingeri în preluare,
Sufletu-i predestinat
sau predispus la flori de gheaţă!
Degeaba sunt precis
şi precursor timid în sentimente,
Predominant mi-e frig,
Când tu îmi ţii
prelegere în dansul gesturilor lente!
Cuvinte aşternute în tabelul Psipsinei pentru duzinele de D. talentate!!!
Am ajuns prima dată în America în 1587 pe acelaşi vas cu Sir Walter Raleigh. Eram unul din cei 100 de britanici ce încercau să întemeieze o colonie pe insula Roanoke. O colonie în numele reginei virgine dar în suflete noastre ne întemeiam un nou cămin, începeam o viaţă nouă într-o lume nouă. O traversare a Atlanticului spre necunoscut în numele libertăţii, departe de lanţurile şi nedreptăţile Bătrânei Europe. Am fost acolo pe 4 iulie 1776 când cei 56 de delegaţi ai celor 13 colonii britanice au semnat Declaraţia de Independenţă, atunci când am vorbit despre dreptul la Viaţă, Libertate şi căutarea Fericirii!
Un soare roşiatic se ascunsese în umbra copacilor de la marginea oraşului. Cobora molcom spre asfinţit aruncând ultime priviri printre crengi şi frunze. Întunericul îl urmărea de la distanţă şi îi pândea ieşirea din decor. Fiecare îşi aştepta rândul la hoinăreală pe străzile oraşului. Luna apăruse stingheră într-un colţişor al cerului. Pulsa rotundă şi ameninţătoare. Cu fiecare minut creştea şi se pregătea să se proiecteze în geamurile caselor. În aer plutea un sentiment de teamă adâncă. O teamă ce avea rădăcini în trecut, în obişnuinţa oraşului. Străzile se goleau şi intunericul se hrănea cu spaima întâlnită pe drumuri. Doar câţiva rătăciţi mai erau văzuţi ici-colo.
Soarele se ridicase deasupra capetelor noastre. Era cocoţat în vârful boltei sale şi umbra lui scurtă parcă ne trimitea spre casă. Oile păşteau grupate pe un petic de iarbă la marginea pădurii. Printre tufe şi salcâmi, caprele erau răsfirate căutând leneşe crengi joase şi pline de frunze. Ici-colo, câte una se ridica pe două picioare, se spijinea cu cele din faţă pe câte un copăcel mai firav aplecându-l uşor, iar gura lacomă aduna micile frunze de salcâm. Jocurile încetaseră. Nimeni nu mai alerga, nimeni nu se mai ascundea, nimeni nu se mai căţăra pe plutele mlădioase, plute ce ne erau adevărate catapulte spre înâlţimi în jocurile noastre de copii inventivi. Era timpul să ne strângem animalele şi toţi împreună: fete, băieţi, capre, oi, să pornim în mica şi vesela noastră transhumanţă către casă.
Începuse noul an şcolar de aproape două luni. Două luni în care îşi cărase singură în spate neadaptarea şi tristeţea zilnică. Nu reuşise să îşi facă prietene printre noii colegi de clasă. În bancă stătea singură. În prima zi de şcoală diriginta o aşezase cu un băiat. Nu a stat cu ea în bancă decât o săptămână după care s-a mutat. Mai bine! Oricum nu prea îşi vorbeau. În ore încerca să se concentreze la materia predată, iar pauzele îi erau ca nişte scurte pedepse. Nu putea rămâne în bancă, nu avea stare. Se plimba ca o umbră pe culoarul din faţa clasei. Chiar părea că este o umbră rătăcită. De multe ori îi auzise pe băieţi şuşotind ceva despre ea şi aruncându-i în spate priviri dispreţuitoare.
Răpciune, anul de graţie 2013. Toamna venise rece şi ploioasă. Ne inundase sufletele de timpuriu cu atâtea culori ruginii. Colac peste pupăză ienicerii au invadat capitala. Acum vreun an i-am zgândărit un pic. Un comando valah norocos a ajuns pe malul Bosforului şi a înfipt mânuşa pe palatul sultanului. O insultă grea pe obrazul defunctului imperiu. Noul sultan, Terim Cuceritorul, s-a hotărât să spele ruşinea. Şi-a strâns armatele de prin toate colţurile Asiei Minor şi a pornit spre malurile Dunării. Spionii osmanlâi l-au asigurat că victoria va fi foarte uşoară. Din informaţiile obţinute, 90% din populaţia României îl primeşte în casa lor pe Suleyman Magnificul, iar femeile se visează în rochiile sultanei Hurrem.
Eram atât de bucuroasă încât nu mai aveam stare. M-aş fi urcat în maşină şi aş fi colindat tot oraşul. Dacă a doua zi nu ar fi trebuit să ajung la birou, m-aş fi plimbat toată noaptea cu noua mea jucărie. Tocmai îmi cumpărasem o masina nouă. Mi-am dorit întotdeauna o Toyota. M-a atras modul cum era conceput design-ul acestui producător. Pur şi simplu am simţit pasiunea şi emoţia ce transcede dincolo de aspectul exterior al maşinii. M-am dus într-un showroom auto Toyota şi după consultări inspirate am ales. Mi-am cumpărat un model hibrid, o maşină Toyota Prius. Am ales emoţia, frumuseţea, şi eficienţa.
