Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Poezia “Vis comun (Paradisul pierdut)”
Aş fi vrut ca azi să postez un articol “artistic”, pentru că azi e o zi specială. Să scriu tot felul de nebunii, metafore, simboluri… aşa cum îmi plac mie. Mă gândisem să compar viaţa mea de până acum cu o ascensiune pe Everest. Să punctez taberele mai importante, să vorbesc de zonele de aclimatizare când viaţa m-a lăsat fără aer. Să vorbesc despre nebunia de a urca fără mască de oxigen, a se citi cu capul în nori, visând, când toţi cei din jur mă trag de picioare şi vor să mă comport ca un adult. Dar eu nu sunt un adult, eu sunt încă un copil. De ce nu mă lăsaţi să visez? Atât cât mă ţin pe mine visele!
Nimic din toate acestea nu voi putea scrie. Nu am timp să scriu şi să citesc. De sâmbătă încoace sunt într-o distracţie şi o beţie crâncenă. Sunt ameţit şi mahmur de atâta mobilă ridicată şi mutată prin casă. Am blugii vopsiţi cu lavabilă, în păr îmi strălucesc nuanţe de culori, amorse antimucegai şi adezivi îmi atacă simţurile, spatele mă doare, am uitat să mai mănânc, şi am devenit expert în curăţenie! Ah, era să uit! Urăsc telefoanele!!! “Alo, auzi, acolo la balcon, pe exterior, poate nu e bine izolat şi de aceea s-a făcut igrasie, mi-a spus un coleg că dacă dăm cu…” “Şi cum spuneai că este culoarea la dormitorul mare, e mult mai închisă decât la sufragerie? Cam cât de mult?” “Crezi că dacă…” etc, etc, etc.
Bine, nu eu fac lucrările, că s-ar fi dărâmat blocul… Eu doar sunt ăla de face curăţenie şi trage de mobilă!!!
Azi e o zi specială. Pentru voi, prietenii mei din Blogosferă, am pregătit un tort. Hai, poftiţi la tort, dragii mei! Câţi ani am împlinit? Sunt născut în acelaşi an cu Julia Roberts şi mă simt cu 20 de ani mai tânăr, cam ca atunci când savuram “Pretty woman” şi chiar nu glumesc!!!
Foto
Stau şi-mi amintesc… îmi amintesc cum a început totul. Eram doar o fărâmă de speranţă cu aspiraţii măreţe, însă simţeam că aveam totul. Asta ca apoi să cresc în toată frumuseţea angelică şi să simt că nu mai am nimic. Mă doare, mă arde în inimă tăria mea sufletească şi orgoliul meu mărit. Fără să ştiu, ele m-au dizolvat în eternitate…
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Poezia “Scrisoare către ieri”
Venise vara. Se anunţa o vară fierbinte. Pe la colţuri mirosea a schimbare. Era ceva în aer, plutea ceva a nerăbdare, a iluzii forfotind. Lumea şuşotea cu mai mult curaj ca altădată, chiar dacă privirile căutau în jur cu teamă. Se auzea din ce în ce mai des “Doina” lui Eminescu. Sesiunea de examene se terminase. Nu mai ştiu dacă scorul era la zero, sau rămăsese ceva strategic pentru toamnă. Oricum, vă mai amintiţi celebrul slogan al studentului: “N-ai restanţă, n-ai prestanţă!”, şi mi-am permis slăbiciunea de a avea un pic de prestanţă în toată studenţia mea. Sssssst! Să nu mă audă Kărluţa! E în stare să mă decadă din drepturile de părinte!
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Poezia “Şi rimele se pierd în aşteptare”
Paşi merg grăbiţi prin forfota locului. Sunt unii lângă alţii. Se privesc pe furiş în timp ce înaintează tăcuţi. Sunt paşii lui, sunt paşii ei. Se conduc reciproc spre un punct de plecare. El are drumul lui, ea are drumul ei. Nu e un fel de despărţire. Au o lume doar a lor, şi o duc acum, împreună, pe umeri, în gând. Apoi lumea se divide, o parte merge cu el, o parte rămâne la ea. Şi fiecare ia cu el o bucăţică din celălalt. Se privesc rar, dar atunci când o fac, cu coada ochiului, se prind într-un joc zâmbit şi încărcat de regrete. Vor să simtă totul dintr-o dată. Şi timpul nu este al lor. Timpul este prea scurt şi nu acordă dispense.
O furie neagră şi deasă îl cuprinse pe Piţi. Pierduse de ceva timp costumul de baie al Viţei. şi de atunci toate îi mergeau pe dos. Cred că s-a întâmplat după ce Mutulică a ratat acel penalty. Atunci când fotbalistul se pregătea să execute, a băgat mâna instinctiv în buzunar, a strâns hotărât costumul de baie, parcă simţea în căuşul palmei pulpele fierbinţi ale Viţei. O secundă i-a zburat gândul de la meci şi… nenorocire! Când gândul s-a întors era prea târziu, Mutulică ratase deja. A scos mâna din buzunar şi a dat de pământ cu norocul lui, apoi l-a călcat în picioare. Pe urmă nu mai ştie ce s-a întâmplat cu costumul de baie. Acesta, probabil supărat, nu a mai vrut să vină la el. Dar cum o fi ajuns la boşorogul ăsta de Mitică? Ah, cât îl urăşte! Piţi se aplecă, luă atlasul regulamentelor LFP de sub capul lui Mitică, şi cu un salt mortal, cu un salt în echer ca pe vremuri, când plonja ca micul parizian în apa mâloasă a lacului Babota, de lângă frumosul lui Ododel, îl izbi cu sete în cap pe Don Corleone, pe prietenul lui de o viaţă, pe camaradul lui de zăbrele, pe Mitică de la LFP.
Ultima parte…
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
S-a născut din dragoste. Dar nu dintr-o dragoste împărtăşită, ci dintr-o dragoste dăruită şi cuibărită într-un suflet regăsit. Un suflet ce a rătăcit, şi în rătăcirile lui a ajuns până în deşert, în propriul deşert. A traversat, el… sufletul a traversat propriul deşert, a rătăcit prin nisipul fărâmiţat din trecut, amintiri, dorinţe înecate, resturi adunate din visuri fugite. A supravieţuit furtunilor şi verdele i-a înmugurit în primăvară. Deşertul a rămas în urmă şi mugurii s-au înmulţit. Din muguri au ţâşnit gânduri ascunse, au picurat cuvinte, şi rimele s-au încrucişat. Un amalgam de stări s-a întrupat şi a născut. L-a născut pe el, pe Micuţul.
Recomandările mele pentru acest week-end în “Recomandările săptămânii“:
-
Centurion cu articolul “Zeii l-au creat pe om sau omul şi-a creat zeii?” – despre întrebări fără răspunsuri: “Acum, pentru a concluziona, cel puţin din punctul meu de vedere, aş spune că m-a uimit oarecum afirmaţia lui A. Einstein, religios în felul său, totuşi considerat de unii teologi drept un agnostic, după care: “Cu cât studiez ştiinţa, cu atât cred mai mult în Dumnezeu”.”
-
Maria Calin cu articolul “Între oglinzi paralele” – o călătorie prin propria “imagine”, trecut, prezent, amintiri, şi oglinzi ciobite sau indiscrete: “Nici Maria nu mai suportă oglinzile. Cele adevărate nu pot ascunde primul rid, primul fir de păr alb, ultima deziluzie desenată amar în colţul gurii. Nu mai crede nici în vise, nici în ceea ce reflectă ochii ce-o privesc. Şi ei la rândul lor s-au oglindit în ochii ei, obosindu-i retina cu atât EU fals.”
-
Sonia cu articolul “Dileme” – despre dileme, priviri furişe, confirmări fericite, o dublă recomandare, pentru mamă şi fiică, două bloggeriţe talentate: “A scris astăzi Anca un articol despre copii și educație. Ei bine, când propriul meu copil scrie despre așa ceva, fac ochii mari și citesc cu atenție sporită. Ce dacă este doar un exercițiu de imaginație în care copilul, ajuns acum om mare, punctează câteva repere din educația viitorului său prunc (care când va fi să fie, ar fi de preferat să fie pruncă)?”
-
Cristian (Dana Lalici) cu articolul “Rana din război” – poveşti din aşternut spuse tinerelor doamne/domnişoare: “Cand am intrat in asezare totul parea pustiu.. am inaintat cu grija..chiar nu misca nimic..Mirko fredona o melodile sarbeasca. Am mers incet pana in centrul satului si deodata ne-am trezit cu ei pe cap. L-am vazut pe Mirko cum descarca arma in burta unui somalez ce se napustise spre el cu o maceta. Din tufisurile din fata se auzeau focuri de Kalashnikov.”
-
Adriana Tîrnoveanu cu articolul “Declar pierdută, viitor găsită!” – despre Zoe şi fuga ei, despre căutare, solidaritate: “Toată lumea ştie deja că mi-am pierdut câinele. A fugit pe sub gard, ca o fată rea ce e, lăsându-ne trişti şi prinşi în căutări febrile, deja. După ce a trecut şocul, am încercat să ne adunăm într-o acţiune de căutare organizată. Hai da, deh! Mai organizaţi ar fi purecii, la un miting al păstrării dreptului de a ne ciupi, decât noi.”
-
Ruxandra cu articolul “Cum mi-am concediat asistentul” – despre o aniversare ratată, şi amuzantă… pentru spectatori: “Azi am implinit 37 de ani. Azi mi-am concediat asistentul (secretarul). De ce am făcut-o? Era ziua mea. Împlineam 37 de ani şi, să zicem, nu mă simţeam chiar aşa de bine. În acea dimineaţă, când m-am trezit, am mers la bucătărie să beau o cafea, aşteptându-mă ca soţul meu să îmi spună: La mulţi ani, iubito!. Dar nu mi-a zis nici măcar bună ziua… (ce dobitoc).”
Sursa Foto
Încurajaţi-l pe Radu Ţuglea în cursa neoficială de 5000m de la Mamaia!
Până săptămâna viitoare vă doresc un week-end minunat!!!
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
