Archive

aprilie 2013

Browsing

Spre mijlocul anilor ’90 când în România au apărut televiziunile comerciale (vezi ProTV, Antena1 etc.) marea majoritate a populaţiei urbane a comutat rapid dinspre TVR către acestea. Această mişcare a fost şi o reacţie de pedepsire a unei televiziuni obediente faţă de mai marii zilei (a se citi fesenisto-comunisto-securişti), dar mai ales un mod de a şterge din memorie o televiziune comunistă care zeci de ani a intoxicat şi dezamăgit. Ca orice român, şi eu, invariabil, am uitat TVR şi am învăţat să pornesc televizorul direct pe ProTV.

Există un motiv foarte important pentru care nu am niciun fel de regret că îmi las maşina în parcarea blocului şi mă duc la muncă cu metroul. Acest motiv este prietenul meu drag Kindle, cel care mă însoţeşte tot timpul şi peste tot. Astfel că orice minut petrecut în metrou este câştigat pentru lectură. În drumurile mele zilnice către locul de muncă,  în plimbările din week-end prin parcurile oraşului am observat foarte mulţi oameni citind (ceea ce este foarte bine). Plecând de la această observaţie m-am gândit să postez un mic chestionar şi să vă invit să-l completaţi. Fără a face prelucrări de date e totuşi interesant de văzut voturile cititorilor…

(este necesar să daţi click pe butonul “Vote” pentru fiecare întrebare în parte)

Soarele coboară încetişor ancorat în fantomatice raze. Umbrele leneşe se întind obraznice peste câmpurile obosite. Luna lacomă de priviri pluteşte vaporoasă peste cerul încă însângerat. Păsări de pradă înjunghie aerul în dansul lor deşănţat şi croncăne hulpave a ospăţ. Din letargica stare, vântul absent se trezeşte buimac şi gelos aruncând respiraţii greţoase printre copaci. Nori pământii se înghesuie scrâşnind unii în alţii şi apoi plonjează în gol. Cerul se luminează spasmodic şi apoi se prăbuşeşte în beznă.

Mă tot întreb de unde vine mult trâmbiţatul şi mediatizatul nume de scenă “Piţi Talent” al “celebrului” manelist. Care manelist? Cel care e prieten cu Reghe şi cu Prodanca, cel care bate cuba cu jucătorii Stelei, cel care nu cumva o fi responsabil pentru buna dispoziţie în lotul viitoarei campioane! Ăsta nu e manelist? Dar ce este? Lăutar? Aha. Îmi cer scuze. Bun, să revenim. Dacă personajul nostru este “vinovat” de toată această pregătire fizică foarte bună a echipei? De acest tonus incredibil?

Micuţul meu s-a născut la începutul acestei luni dupa un travaliu ameţitor început pe la sfârşitul lunii martie. Nu aş putea să vă dau o data exactă pentru că nu o stiu. Eram plecat cu mintea aiurea şi navigam emoţionat în jurul “insulei din ziua de ieri” astfel că mă aflam ba în 31 martie, ba în 1 aprilie. M-am ameţit atât de tare că nici nu mai ştiam pe care parte a meridianului mă aflam. Eu sper totuşi să nu fie 1 aprilie ca să nu ajungă subiect de glume. Mi-a trebuit ceva timp ca să mă hotărăsc să îl aduc pe lume pe acest micuţ.

Ne-am cunoscut acum 15 ani la o mică petrecere dată de viitoarea mea soţie. Gaşca de fete terminase facultatea şi se organizase un mic foc de tabără pe balconul apartamentului. Evident că focul era alimentat de un teanc mare de cursuri. Tulceancă de fel, născută la marginea Deltei, fără să ştiu dacă are în sânge ceva de rusoaică pot spune că frumoasa blondă cu ochii iscoditori părea evadată din romanul lui Gib Mihăescu. Ne-am revăzut de câteva ori în următorii 2-3 ani după care firesc a intrat în gaşca noastră.

“Nu ştiu alţii ce simt”, ca să îl parafrazez pe Creangă, dar eu pur şi simplu mă sufoc. Simt că nu mai am aer, că totul miroase urât în această minunată ţară numită România şi că mă îneacă simpla respiraţie. România trăieşte letargică într-o fază terminală. Am sentimentul că groteasca casă a poporului s-a umflat ca un blestem şi se confundă cu graniţele ţării. Suntem blestemaţi nu de cizmarul asasinat ci de cei care au iubit acest pământ şi l-au udat cu sângele lor.

“Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continua!”  şi  “Esenţial nu e să cucereşti, ci să lupţi bine!”

Sunt de acord în bună măsură cu cele spuse de către baronul de Coubertin. Dar mi se pare foarte important şi să îţi doreşti victoria iar experienţa să te ajute să o dobândeşti!!!

Iaşi, ne revedem peste 40 de zile…

 

Articole asemănătoare:


Azi Kărluţa a plecat la Iaşi cu lotul naţional al Bucureştiului pentru turneul final, aşa cum îmi place mie să spun. Mai explicit, azi a avut loc festivitatea de deschidere a fazei naţionale a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română. Locul de desfăşurare este Iaşi, la liceul Costache Negruzzi. Karla s-a calificat pentru a doua oară (consecutiv). Anul trecut a plecat la Tg Jiu (faza naţională) o fetiţă de 11 ani, uşor nesigură, cu multe emoţii dar şi cu ambiţii mari.

În adolescenţă am avut un prieten foarte bun. Deşi era un pic mai mic decât mine întotdeauna ne-am înţeles extraordinar. Eram foarte apropiaţi. Ne cunoşteam cele mai ascunse gânduri, aspiraţii, dorinţe. Era un visător incurabil, citea mult şi pot să spun că respira poezie. În acea perioadă de trăiri şi emoţii pline de inocenţă am avut bucuria să răsfoiesc un caiet cu poeziile lui. În amintirea acelor vremuri apuse voi posta una din cele mai dragi poezii scrise de prietenul meu.

De ce am creat acest blog? Pentru că pur şi simplu îmi place să scriu, pentru că vreau să scriu, pentru că îmi dă posibilitatea să împărtăşesc cu voi câte ceva din gândurile mele. Pentru că acest blog este o poartă către trecut, către experienţe şi amintiri, iar experienţele sunt adevărate  decodificatoare ale prezentului. Pentru că… poate m-am pierdut în prezent printre fapte, mulţimi şi nu mai ştiu cine sunt, nu mai ştiu către ce mă îndrept.

Translate »